Nemulţumiţi de activitatea noului preşedinte, Ruxandra Dragomir, cei patru vicepreşedinţi vor să schimbe statutul Federaţiei de Tenis. Sursa: Foto: Agerpres
După opt luni de la alegerile generale care au desemnat-o preşedinte pe Ruxandra Dragomir, Federaţia Română de Tenis se află în pragul unei lupte la baionetă.
Nemulţumiţi de activitatea depusă de fosta jucătoare, dar şi de managementul directorului general, Silviu Matei, cei patru vicepreşedinţi vor să schimbe actuala strategie a FRT.
Planul ar urma să fie dus la îndeplinire în luna noiembrie. Răzvan Itu, Mihai Zacopceanu, Ciprian Porumb şi Liviu Ursuleanu doresc să limiteze atribuţiile lui Matei, mâna dreaptă a Ruxandrei Dragomir, încercând să-i retragă dreptul de semnătură.
„Silviu Matei îşi depăşeşte atribuţiile, a acaparat toate funcţiile şi problemele federaţiei. Semnează contracte sportive, manageriale, acorduri cu firme, fără aprobarea Comitetului Director. În mod normal, contractele ar trebui semnate de preşedinte şi de vicepreşedinţi. Se merge spre o monopolizare a puterii, comunicarea lăsând de dorit. Trebuia să primim în fiecare lună un raport de activitate, dar nu s-a întâmplat nimic. E dictatură, se doreşte o federaţie fără Comitetul Director”, a declarat, pentru EVZ, Răzvan Itu, unul dintre vicepreşedinţi.
Vechile metehne de pe vremea fostei conduceri par să fie folosite şi acum, deşi Ruxandra Dragomir spunea că va da dovadă de transparenţă în tot ceea ce va face.
Pe lângă faptul că au fost înlăturaţi sponsorii aduşi de fostul preşedinte al FRT, Ilie Năstase, auditul comandat de noua structură, care relevă o pagubă financiară de 200.000 de euro pe ultimul an, n-a fost făcut public.
„Acest deficit de bani a fost depus la Administraţia Financiară. Ruxandra n-a vrut să ascundă acest deficit. N-a fugit nimeni cu