Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CONTAMINARE/Nu mai avem carne cu dioxină, am mâncat-o!

Publicat in Jurnalul, vineri 12 decembrie 2008 ·

Un sfert din cantitatea de carne contaminată cu dioxină a fost confiscată de inspectorii sanitar-veterinari, restul a ajuns deja pe mesele noastre. Dacă a mai rămas ceva neconsumat, se va trimite producătorilor pentru distrugere. Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au efectuat 2.948 de controale, dintre care 358 în unităţi de tranşare şi procesare, 220 în depozite frigorifice şi 2.370 în unităţi de vânzare cu amănuntul, în total fiind descoperite 133,6 tone de carne de provenienţă Irlanda, a precizat Radu Roatiş, preşedintele ANSVSA.

NOTIFICARE TÂRZIE

Potrivit preşedintelui ANSVSA, România a primit trei notificări oficiale în care se regăsesc 93,6 tone de carne de porc care provin din Irlanda, respectiv 3,6 tone aduse prin Belgia, 70 de tone prin Ungaria şi 20 de tone prin Italia. în urma controalelor, autorităţile române au mai depistat alte 40 de tone venite prin Franţa. “Din totalul de 133,6 tone, despre care se ştie că au ajuns în România, doar 34 de tone au fost puse sub sechestru, restul, 99,6 tone, sunt preparate şi s-a dispus de miercuri rechemarea lor prin sistemul rapid de alertă”, a adăugat Roatiş.

Totodată, Roatiş a precizat că rechemarea nu este făcută de ANSVSA, ci de agenţii economici, instituţia având doar obligaţia de a face această notificare. Sorin Minea, preşedintele Romalimenta, a spus că, din moment ce în România se consumă zilnic între 1.200 şi 1.500 de tone de carne şi preparate din carne de porc, este foarte posibil ca din septembrie până acum cele 99,6 tone să fi fost deja vândute. Atât Roatiş, cât şi Minea au dat asigurări că populaţia poate cumpăra liniştită carne de porc, pentru că produsele cu probleme au fost rechemate. Mai mult, preşedintele Romanlimenta a spus că loturile de carne de porc contaminate au mers către firmele mici, care au distribuit produs

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova preia controlul asupra activelor companiilor occidentale

News.ro acum 2 ore
Kremlinul a confiscat activele unor companii occidentale din Rusia prin decrete semnate de preşedintele Vladimir Putin şi ordine judecătoreşti legate de procese pentru proiecte oprite sau fonduri blocate pe fondul sancţiunilor occidentale. Mai jos e

Mesaje și urări de Sfinții Constantin și Elena. Exemple de „La mulți ani” și felicitări

HotNews acum o ora
Aproape 2 milioane de români își sărbătoresc, pe 21 mai, ziua de nume, de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Datorită celor doi Sfinți creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi d

Iranul declară cinci zile de doliu, n urma morţii preşedintelui Ebrahim Raisi

News.ro acum 2 ore
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat cinci zile de doliu în urma morţii preşedintelui ţării, Ebrahim Raisi, transmite BBC. Raisi a fost ucis într-un accident de elicopter într-o zonă muntoasă din nord-vestul Iranului, împr

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 9 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Franța și-a anunțat susținerea pentru Curtea Penală Internațională, care a emis mandate de arestare pentru Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 27 minute
Franţa „susţine Curtea Penală Internaţională” și sprinjină și independența acesteia, a anunțat ministerul francez pentru Europa și afaceri externe, marți, 21 mai. Procurorul șef al CPI a cerut mandate de arestare împotriva unor lideri israelieni, în

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 10 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 7 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 11 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Bistriţa: Bărbat găsit mort într-un autoturism parcat în apropierea unui imobil/ Poliţiştii au deschis o anchetă

News.ro acum 8 ore
Un bărbat de 52 de ani din Bistriţa a fost găsit mort, luni, într-un autoturism parcat în apropierea unui imobil dn municipiu. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt cauzele şi împrejurările în care a avut loc decesul.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 11 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

17°
mar.

12°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°