Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul Filantropia, pus la cheltuială pentru conducta de apă spartă din centrul Craiovei

Publicat in Adevarul, vineri 12 august 2011 ·

Spitalul Filantropia trebuie să achite aproape 7.000 de lei pentru apa luată cu cisterna, după avaria de pe şantierul pasajului suprateran. Reprezentanţii Primăriei Craiova susţin că incidentul care a oprit alimentarea timp de trei zile în mai multe zone ale oraşului putea fi evitat, dacă muncitorii nu erau neglijenţi.

Reprezentanţii Spitalului Filantropia din Craiova trebuie să plătească societăţii Dumagas SA peste 6.800 de lei, din banii asiguraţilor. Firma a asigurat transportarea apei potabile de la rezervorul din Şimnic la unitatea medicală, între 28 şi 30 iulie, când alimentarea a fost oprită în centrul oraşului, din cauza unei avarii de la Kilometrul zero. „Societatea ne-a ajutat să cărăm, în 72 de ore, 10 cisterne cu apă, cu capacitatea de peste 20.000 de litri. Două au venit ca sponsorizare, iar opt au fost facturate. A costat 200 de euro transportul pentru fiecare. Această sumă reprezintă plata pentru combustibil, folosirea maşinii şi a personalului“, a precizat economista Gabriela Fîrtat, director financiar-contabil al Spitalului Filantropia. Aceasta a adăugat că o parte din suma facturată trebuie achitată până la finele lunii.

Revoltaţi că n-au fost informaţi

Conducerea unităţii medicale este nemulţumită, în plus, că nu a fost anunţată la timp, atunci când s-a produs avaria de pe şantierul pasajului suprateran. „Având în vedere că în spital sunt săli de operaţie, de naştere, când sunt astfel de probleme trebuie să aflăm în timp util“, a mai spus Gabriela Fîrtat. Ea a relatat că, iniţial, medicii au apelat la rezervele din bazinul propriu al unităţii medicale. „Apa aceea ne-a ajuns însă doar pentru 12 ore. În acest timp, noi tot sunam la cei de la canalizare, care ne ziceau că se rezolvă problema ba în trei ore, ba în şase ore, dar a durat trei zile. La noi s-a întrunit celula de urgenţă şi s-a hotărât să recurgem la aprovizion

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 11 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 11 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 8 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 8 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 11 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 7 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 8 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 9 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

10°
mie.

10°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°