Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucescu tiki-taka

Publicat in Adevarul, joi 17 februarie 2011 ·

După şapte ani şi jumătate de antrenat în Italia (1990-1997, 1998-1999), acolo unde ceilalţi tehnicieni români ajung doar ca turişti sau în calitate de cursanţi, Mircea Lucescu s-a ales cu un nume de alint care-i gâdilă şi acum orgoliul: Il Luce.

În cei patru ani în care a antrenat în Turcia (2000-2004), câştigând campionatul atât cu Galatasaray, cât şi cu Beşiktaş, Mircea Lucescu a fost considerat sultan al băncii de rezerve. Dar cum Sultanul i se spunea lui Hagi (Regele poporului microbist din Valahia), Lucescu a trebuit să se consoleze cu un supranume mai puţin otoman: Împăratul.

De şase ani şi jumătate, de când antrenează în Ucraina, antrenorul-computer a devenit Ţarul de la Şahtior Doneţk. A triumfat în Cupa UEFA, a câştigat patru titluri naţionale, a pierdut şirul izbânzilor în Cupa şi în Supercupa Ucrainei.

Scurt bilanţ: campion cu două echipe în România (Dinamo şi Rapid), cu două în Turcia (Galatasaray şi Beşiktaş), cu una în Ucraina (Şahtior); calificat cu naţionala României la Euro '84 în dauna Italiei (campioană mondială în acel moment), Suediei şi Cehoslovaciei; antrenor la Inter Milano; creatorul fenomenului Corvinul Hunedoara; omul care a detronat Steaua Invincibila (1989-1990), a reinventat Rapidul (sfârşitul anilor '90), a inventat fotbalişti (Mateuţ, Gabor, Andone, Rednic, Pirlo etc.) şi a revitalizat mari valori aflate în dificultate (Bölöni, Lupu, Hagi, Sergen etc.).

Tot ce-i lipsea lui Mircea Lucescu era o campanie glorioasă, cu Şahtior Doneţk, în Liga Campionilor. Seara de miercuri, 16 februarie 2011, este dovada faptului că momentul de graţie a sosit. După ce câştigase grupa în faţa lui Arsenal Londra (echipa care alaltăseară a bătut Barcelona cu 2-1!), Şahtior şi-a început primăvara europeană cu o victorie istorică: 3-2 la Roma.

A fost o formidabilă lecţie de fotbal, ambiţie, onoare, muncă şi inteligenţă. Italienii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 4 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 4 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 4 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 7 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 6 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 6 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 4 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 11 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°