Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum şi-a pierdut Barack Obama aliaţii din Asia

Publicat in Adevarul, luni 12 iulie 2010 ·

Relaţiile SUA cu partenerii asiatici s-au deteriorat pe plan politic şi economic, “împingându-i” pe aceştia spre China. Guvernul japonez a pierdut majoritatea din Senat din cauza tergiversărilor privind relocarea bazei americane de la Okinawa, mărul discordiei între Tokyo şi Washington.

Campania pentru alegerile de duminică din Japonia, în urma căreia au fost reînnoite jumătate dintre locurile Senatului, a avut ca punct central în dezbateri baza americană de la Okinawa, care l-a costat funcţia pe fostul premier. Yukio Hatoyama a fost nevoit să renunţe, la mai puţin de un an de la preluarea puterii, după ce s-a răzgândit în privinţa relocării bazei, una dintre promisiunile făcute în campanie. Urmaşul său, Naoto Kan, n-a reuşit să facă prea multe progrese în rezolvarea disputei, fapt ce a costat Partidul Democrat pierderea majorităţii în Senat.

Citiţi şi:

Casa Albă: SUA au relaţii mai bune cu aproape toate statele din lume, datorită lui Obama

Obama şi Netanyahu, între patru ochi

Tensiunile dintre Washington şi Tokyo, mult timp cel mai fidel aliat al său din Asia, sunt simptomatice pentru răcirea relaţiilor dintre SUA şi aliaţii din regiune. În primele zile ale mandatului său, Barack Obama se autoproclama "primul preşedinte al Pacificului". Şi o vreme s-a ţinut de cuvânt. A semnat o serie de acorduri cu zona a cărei dezvoltare economică este cea mai dinamică din lume şi, în noiembrie 2009, a fost primul lider american prezent la summitul ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est).

Tot anul trecut, secretarul de stat Hillary Clinton declara sus şi tare că „Statele Unite au revenit" în Asia. Şi Pentagonul a insistat pentru consolidarea legăturilor cu ţările din zonă, în special cu armata indoneziană. Relaţiile militare ale SUA cu Indonezia au fost stopate în urmă cu două decenii, după masacrul din Timorul de Est.

Avântul rela

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 8 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 7 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Ciolacu, după ce o asociaţie civică din Iaşi i-a cerut explicaţii fiindcă a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: Nu a fost nimic peiorativ. Departe de mine să jignesc pe cineva

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, atunci când a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi”, că este „moldovean aşa cum sunt ardelean, bănăţean, oltean sau bucovin

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 9 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 9 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 9 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Alunecare de teren pe o stradă din Cluj-Napoca/ A fost afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri/ Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată

News.ro acum 7 ore
O alunecare de teren s-a prosus pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 12 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Vremea

București
acum

sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

7°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

5°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

6°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°