Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BASCHET FEMININ- DIVIZIA A: Patru meciuri decisive pentru Olimpia

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 15 noiembrie 2012 ·

Aminteam în ultima cronică a baschetului feminin că pentru braşovence, meciurile cu echipele din top s-au încheiat, iar următoarele partide pot fi considerate la îndemâna lor. Pentru Olimpia- CSU urmează patru partide importante la capătul cărora se vor putea clasa la sfârşitul turului pe un loc de play-off, care ar fi în premieră. Este foarte posibil de realizat ca acest deziderat şi obiectiv al clubului, dacă elevele lui Dan Calancea ar câştiga trei din cele patru dispute. Este vorba de meciurile cu SCM Craiova şi Danzio Timişoara acasă, cu CSM Oradea şi Olimpia Bucureşti în deplasare. Seria se inaugurează peste două zile în sala Forex contra SCM Craiova, o formaţie la îndemâna braşovencelor, iar antrenorul Dan Calancea aprecia că în meciul de la Arad cu ICIM a avut cel mai bun sfert de când evoluează în prima divizie, respectiv primul sfert adjudecat de Olimpia cu 17-14. Despre meciul cu craiovencele, antrenorul Dan Calancea (foto) a precizat: „Va fi un meci decisiv, contra unei echipe cu un buget impresionant, cred că al cincilea la nivelul primei divizii. De aceea pornim cu şansa a doua în această dispută, însă ne jucăm şansa şi putem învinge dacă vom avea aceeaşi dăruire şi ambiţie din partidele pe care

le-am câştigat cu Alexandria şi Sportul. Chiar dacă echipa noastră nu era nici atunci favorită. Evoluţia echipei în primul sfert de la Arad îmi dă mare încredere pentru viitoarele partide. Este o serie de 4 jocuri foarte importante şi în perspectiva returului când vom juca în deplasare cu contracandidatele noastre în play-off. Dacă vom obţine cel putin trei victorii vom lua o opţiune inportantă în acest scop”. Una din jucătoarele nou venite la Olimpia, Bilijana Stepanovic care se află în topul recuperatorilor din campionatul intern a spus că „ne aşteaptă un meci foarte greu şi foarte important în compania unei echipe foarte bune. Ne propunem să câştigăm ş

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 28 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 7 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 2 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°