Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bârladul s-a lărgit cu 585 de hectare

Publicat in Adevarul, vineri 29 aprilie 2011 ·

De-a lungul anilor, 4.000 de familii care locuiesc în cartierele mărginaşe n-au ştiut dacă au buletin de ţăran sau orăşean.

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a consfinţit, luna aceasta, creşterea perimetrului administrativ al municipiului Bârlad cu 585 de hectare. Decizia a fost luată în urma conflictelor pe care le-a avut municipalitatea bârlădeană cu administraţiile din localităţile Perieni, Zorleni şi Griviţa în ceea ce priveşte dreptul de proprietate asupra acestei suprafeţe de teren. Bârladul pierduse teritoriul în urma redistribuirii administrativ-teritoriale din urmă cu 50 de ani, când a fost transformat de comunişti din regiune în municipiu. De atunci, a rămas cu 1.456 de hectare în administrare.

Avantaje pentru oamenii din cartierele mărginaşe

„Este o victorie a noastră împotriva autorităţilor din Vaslui şi a celor din comunele Zorleni, Perieni şi Griviţa. Pe viitor, vom încerca să anexăm teritoriului Bârladului şi alte suprafeţe“, a declarat Constantin Constantinescu, primarul oraşului. De-a lungul anilor, odată cu expansiunea urbană, în marginea Bârladului au apărut mai multe cartiere mărginaşe pe suprafeţe de teren administrate de alte localităţi.

Exemple sunt cartierele Deal II şi Complex Şcolar, acolo unde 4.000 de familii cu buletin de Bârlad au fost nevoite să plătească taxele locale către Primăria Perieni. „Eram ca nişte orăşeni ce locuiam la ţară. Asta pentru că nu mai ştiam dacă stăm în Perieni sau în Bârlad. E bine că s-a rezolvat această problemă“, a spus Robert Deleanu, locuitor în Deal II. Contactat telefonic, primarul comunei Perieni, Alexandru Iacob, a spus că nu comentează decizia ANCPI.

Veşti bune pentru tineri

Constantin Constantinescu a anunţat că decizia statului vine şi în ajutorul tinerilor bârlădeni care solicită de la primărie un loc de casă. „În timpu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 3 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum o ora
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum 37 minute
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Deficitul bugetar a crescut până la 2,06% din PIB după primul trimestru al anului 2024

Adevarul acum 47 minute
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum 46 minute
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum o ora
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum o ora
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Mureșean condamnat la închisoare pentru uciderea unui câine

Radio Mures acum o ora
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Band au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Târgu Mureș, pe numele unui bărbat de 38 de ani, din comuna Pănet . Acesta are o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum 2 ore
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/15°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°