Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serbările Galaţiului - mutate vara de dragul pribegilor. Liberalii gălăţeni vor susţine un astfel de proiect.

Publicat in Adevarul, joi 18 iulie 2013 ·

Până acum, de mai bine de 20 de ani, Sărbătorile Galaţiului au fost organizate în ultimele zile ale lunii noiembrie, dar de multe ori s-a pus problema separării părţii religioase acestora (Sfântul Apostol Andrei) de cele laice.

Intenţia municipalităţii gălăţene de a muta serbările municipiului în timpul verii a fost şi va rămâne un subiect de dezbatere publică.

Ideea a pornit în urmă cu mai mulţi ani şi o parte a reprezentanţilor massmedia locală au fost cei care au iniţiat discuţii în acest sens cu aleşii locali, din mai multe legislaturi, argumentarea unei astfel de iniţiative fiind bine făcută, de mult timp, de către membrii Societăţii Jurnaliştilor „Dunărea de Jos” Galaţi.

Organizaţia Municipală a PNL Galaţi salută demararea unui proiect de hotărâre în acest sens şi va susţine demersul, în sensul că cel puţin partea laică a serbărilor municipiului să fie separată de cea religioasă, care, evident, are un specific aparte, dedicat patronului spiritual al Galaţiului.

„Dacă este să luăm în calcul raţionamentul social, în timpul verii cei mai mulţi gălăţeni plecaţi să muncească în străinătate se întorc acasă pentru a fi alături de familiile lor şi, iată, manifestările dedicate municipiului Galaţi pot reprezenta şi o bună ocazie pentru ca familiile să se reîntregească într-un moment de sărbătoare. Luând în calcul raţionamentul economic, am putea fi de acord că mai mulţi agenţi economici îşi pot expune spre vânzare produsele, vara, într-o perioadă cu mult mai propice”, a precizat preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Galaţi, senatorul Paul Ichim.

Propunerea înaintată spre dezbatere Consiliului Local al Municipiului Galaţi de către primarul Marius Stan va fi susţinută de către consilierii municipali PNL care se vor implica, fie şi din punct de vedere al elaborării unui program de activităţi, în buna derulare a acţiunilor care vor fi dedica

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 12 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 11 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Lăcrămioara Perijoc s-a calificat în finala Campionatelor Europene de box

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Lăcrămioara Perijoc (30 de ani) s-a calificat în finala Campionatelor Europene de box, în limitele categoriei 54 de kilograme. Va lupta sâmbătă pentru aur.

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 11 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 7 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 6 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 11 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 8 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 13 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°