Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FT: România ilustrează limitele puterii de care dispune UE faţă de statele membre

Publicat in Romania Libera, duminică 15 iulie 2012 ·

România ilustrează limitele puterii de care dispune UE pentru a proteja statul de drept în ţările membre, titrează Financial Times în ediţia electronică de duminică, adăugând că unii parlamentari europeni se tem că angajamentele luate de premierul Victor Ponta ar putea fi doar promisiuni deşarte, potrivit Mediafax.

Heather Grabbe, directoarea Open Society Institute din Bruxelles, susţine că UE a primit în mod deliberat competenţe limitate pentru a interveni în afacerile juridice interne ale statelor membre. "UE a acceptat întotdeauna ca statele membre să adere cu prevederi constituţionale diverse, iar acest lucru este în regulă atât timp cât se supun propriilor reguli", a declarat Grabbe. "Dar atunci când încetează să mai facă acest lucru, cum pare să facă acum România, este foarte greu pentru UE să reacţioneze", a explicat ea.

Numeroşi oficiali europeni au recunoscut că au puţine puteri pentru a exercita presiune asupra ţărilor care ameninţă valorile centrale ale blocului. Dar în urma mai multor confruntări cu statele membre cu privire la respectarea drepturilor fundamentale, unii oficiali şi analişti argumentează că trebuie dezvoltate noi instrumente pentru protejarea democraţiei Europei.

Cea mai puternică armă a UE pentru a pedepsi o ţară care nu respectă normele sale democratice este Articolul 7 din Tratatul de la Lisabona, care permite sancţionarea unui stat membru, inclusiv prin suspendarea dreptului său de vot. Dar această măsură, cunoscută şi ca opţiunea "nucleară", nu a fost folosită niciodată, fiind considerată prea severă.

Singura dată când au fost folosite sancţiuni împotriva unui stat membru a fost în 2000, înainte ca Tratatul de la Lisabona să fie adoptat, când UE a decis să izoleze Austria după ce Jörg Haider, liderul partidului de extremă dreapta din această ţară, s-a alăturat coaliţiei de guvernământ. Politica de izolare a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Începe examenul pentru admiterea în magistratură. Sute de candidați concurează pentru 74 de posturi de judecător și 42 de procuror

Ziare.com acum 13 minute
Un număr de 238 de candidaţi susţin, sâmbătă şi duminică, proba scrisă de verificare a cunoştinţelor juridice în cadrul concursului de admitere în magistratură. Ei concurează pentru 75 de posturi de judecător şi 42 de posturi de procuror. Potrivit C

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 8 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

„Cartelul din Carpați”. Alina Gorghiu despre investigația Recorder: Posibil ca DNA să se sesizeze

HotNews acum 12 ore
Ministrul Justiției Alina Gorghiu a declarat vineri seară, la Digi 24, că e posibil ca DNA să se sesizeze în urma investigației Recorder care a făcut dezvăluiri despre averea impresionantă a primarului liberal Vlad Oprea, o poveste ale cărei ramific

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 10 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 10 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 9 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Cum poate fi blocată Rusia pe front. Ucraina aşteaptă primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie - surse

Mediafax acum 13 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt. Ucraina a încercat să obţină avioane de vânătoare F-16 fabricate în SUA pent

Vremea

București
acum

13°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

9°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°