Carpatica Asig a consemnat în primele nouă luni subscrieri de 357,95 milioane de lei, în urcare cu 73% faţă de perioada similară din 2012, pe fondul creşterii numărului de clienţi şi al vânzărilor de poliţe RCA, compania înregistrând un profit brut de 6,2 milioane de lei, a anunţat Ina Crudu, directorul general al societăţii.
În primele nouă luni ale anului 2012, subscrierile asigurătorului au atins 206,98 milioane de lei.
„Portofoliul este dominat de poliţele RCA, care au generat subscrieri de 302,4 milioane de lei, în creştere cu 68% faţă de septembrie 2012. În privinţa numărului de clienţi, portofoliul RCA a crescut cu 10-15%. Pe segmentul CASCO subscrierile au atins 17,7 milioane de lei, cu 129% mai mult faţă de perioada similară din anul precedent. Dublarea subscrierilor a fost însoţită şi de dublarea numărului de asiguraţi CASCO“, a spus Crudu.
Ponderea RCA în totalul subscrierilor s-a redus cu aproximativ două puncte procentuale, de la 86,4% la 84,5%, în timp ce contractele CASCO au ajuns la o cotă de 4,94%, de la 3,72% în urmă cu 12 luni.
Pe de altă parte, avansul primelor a atras şi o creştere a numărului de dosare de daună şi, implicit, şi al despăgubirilor plătite.
„Astfel, indemnizaţiile plătite clienţilor asiguraţi au cumulat 202,9 milioane de lei, în creştere cu 51,5% faţă de septembrue 2012. Defalcat, societatea a plătit pe segmentul RCA despăgubiri în sumă de 189,57 milioane de lei pentru un număr de 33.882 dosare de daună. Pe CASCO plăţile către asiguraţi au atins 8,29 milioane de lei pentru 2.362 dosare de daună“, a mai afirmat Crudu.
Compania este controlată de către omul de afaceri Ilie Carabulea.