Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pantilimon: "City are nevoie de mine, conducerea mi-a transmis asta" Cum vede lupta pentru titularizare în naţională

Publicat in Pro Sport, marți 4 septembrie 2012 ·

Portarul Costel Pantilimon consideră că programul din startul campaniei de calificare la Cupa Mondială din 2014 poate constitui un avantaj pentru echipa naţională în cazul în care va reuşi să obţină şase puncte cu Estonia şi Andorra.

"Suntem foarte concentraţi, începe o campanie nouă de calificare şi avem nevoie de un start bun. Trebuie să fim concentraţi la maximum pentru că avem nevoie de cele şase puncte din primele două partide. E îmbucurător faptul că va fi stadionul plin în Estonia, ei au ratat o calificare la limită şi acum au pornit pe un drum nou. Dar şi pentru noi e la fel. Va fi o partidă dificilă din care sper să ieşim cu capul sus. Ştim că sunt o echipă masivă, că se apără bine, aplică un joc bun pe contraatac, avem câteva idei despre ei. Rămâne să mai şi punem în practică aceste idei. E un avantaj programul doar dacă obţinem două victorii în primele două meciuri, cu adversari mai slab cotaţi. Îţi dă un ritm de joc bun, se poate începe bine", a declarat Pantilimon într-o conferinţă de presă.

Faptul că FRF a stabilit pentru selecţioner drept obiectiv calificarea la Campionatul European din 2016 constituie pentru Pantilimon o motivaţie în plus pentru preliminariile CM din 2014: "Obiectivul de a ne califica la Campionatul European din 2016 poate fi şi o motivaţie în plus pentru noi. Eu nu aş vrea să trecem peste această calificare la mondiale. România are puterea să se califice. Avem posibilitatea de a câştiga şase puncte în aceste două meciuri şi dacă o vom face vom avea un moral foarte bun".

Costel Pantilimon a apreciat drept specială situaţia în care se regăseşte el la echipa sa de club, Manchester City, dar a precizat că deşi nu joacă nu se pune problema unui transfer deocamdată. "Sunt fericit că sunt la echipa naţională, e o situaţie mai specială că nu joc la echipa de club aşa cum cere selecţionerul, dar încerc să compensez printr-

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 58 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 59 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°