Capitala Egiptului arata ca o zona de razboi, sambata, in urma luptelor dintre demonstrantii care au atacat ambasada Israelului si fortele de ordine, desfasurate in timpul noptii si dimineata.
Potrivit unui oficial egiptean, citat de AP, cel putin trei persoane au murit si peste 1.000 au fost ranite in timpul confruntarilor, una dintre persoane decedand din cauza unui atac de inima survenit vineri noapte.
Hamid Abaza, din cadrul Ministerului Sanatatii, a declarat ca nu stie cauzele celorlalte decese, dar ca cel putin 1.093 de persoane au fost ranite.
Pe de alta parte, cifrele oficiale ale Ministerului Sanatatii, citate de CNN, arata un numar de 520 de persoane ranite.
In timpul zilei de sambata, spiritele s-au mai calmat in Cairo, dupa ce, in noaptea precedenta, demonstrantii au patruns cu forta in ambasada Israelului, pe fondul tensiunilor dintre cele doua tari, legate de niste atacuri israeline la granita Egiptului, in care au fost omorati mai multi soldati arabi.
"Un eveniment foarte dificil a luat sfarsit", a declarat un oficial egiptean. El a adaugat ca, desi multumeste egiptenilor pentru eforturile de a ajuta la rezolvarea crizei, situatia nu poate fi "bagata sub pres". "A fost o violare serioasa a conventiilor diplomatice", a declarat acesta.
In timpul noptii, demonstrantii egipteni au daramat zidul din jurul ambasadei Israelului, au patruns in sediu, fiind vazuti aruncand documente, au dat foc la mai multe masini si cauciucuri in jurul ambasadei si au aruncat cu pietre in fortele de politie. In acealsi timp, politistii au aruncat cu gaze lacrimogene si au tras focuri de arma in aer.
De asemenea, oficialul egiptean a precizat ca implicarea americanilor, care au cerut egiptenilor sa fie calmi in aceasta situatie, a fost cruciala.
Tot personalul ambasadei Israelului a