De unde asocierea oarecum insolită dintre aceşti doi termeni? De la faptul că o personalitate cu multiple faţete precum a dlui dr. Lucian Paraschivescu, medic, cercetător, poet şi eseist de rafinament şi cultură, a publicat, recent, placheta de poeme şi reflecţii intitulată UN PONEI PENTRU MICUL PRINŢ. Titlul ne trimite, într-o primă mişcare, către simbolism. Dacă mai întâlnim astăzi poezie de acest stil putem afla urcând spre izvoare. Ne-a potolit „setea“ volumul: Antologia poeziei simboliste româneşti, apărut acum peste patru decenii. În prefaţa lui, autoarea ediţiei, Lidia Bote, schiţează un succint tablou critic al simbolismului românesc, identificându-i mai multe caracteristici. Mai întâi, simbolismul reprezintă o poezie compusă în scop de cunoaştere cu ajutorul metaforei, al simbolurilor şi al emoţiilor subtile, spontane, prin care se intuiesc esenţialităţile lumii. Totul se face cu instrumente potrivite, muzicale. Dar aceste instrumente nu pot fi obţinute decât prin rafinarea senzaţiilor şi a emoţiilor, ca urmare a predispoziţiilor unei personalităţi formate în mediu citadin, evoluată la un anumit nivel cognitiv şi artistic printr-o experienţă intelectuală lucidă. Specific în poezia simbolistă este schimbarea sentimentului faţă de natură. Ea nu mai este, ca în romantismul minor, sămănătorist, autohtonist şi chiar eminescian, un refugiu sau mai rău, un prilej de gratificaţie, ci se transformă într-un simbol al nemulţumirii, al dezamăgirii de ceea ce poate oferi existenţa în sens moral, estetic şi transcendental. Metoda de expresie se bizuie pe inefabil, sugestiv, aluziv, corespondent şi este capabilă să exploreze penumbrele, insolitul şi să foreze absolutul. Nu mai puţin importante sunt şi caracteristicile formale şi Publicitate asume supleţea versului, muzicalitatea interioară şi exterioară. Conţinutul versurilor este îmbibat cu un estetism trecut pri