Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stabilitatea politică şi coerenţa economică

Publicat in Revista22, marți 7 septembrie 2010 ·

Mesajul are greutatea lui, deoarece la Bucureşti o remaniere a dus la schimbarea ministrului de Finanţe, ceea ce a produs îngrijorare de la Bruxelles la Washington. Reacţia pieţelor financiare a predat politicienilor două lecţii. Prima a fost aceea că ministrul Finanţelor este omul cheie din orice cabinet, cu atât mai mult cu cât schimbarea survine înainte ca ţara să aibă un buget pentru anul viitor. A doua lecţie este că, atunci când o ţară se află sub aparatura de resuscitare a economiei, manevrată de Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi de Uniunea Europeană, orice schimbare de guvern îngrijorează, deoarece consumă timp, iar ritmul în care faci reformele este un element esenţial pentru ca o economie să-şi revină din colaps.

Aniversarea a 130 de ani de existenţă a BNR poate fi un pretext minunat care să justifice, elegant, pentru calmarea pieţelor financiare internaţionale, prezenţa la Bucureşti a echipei de negociatori a FMI, însă coincidenţa şi febrilitatea agendei lui Jeffrey Franks arată clar că Fondul vrea să se asigure că noua echipă pune osul la treabă. Pe agenda noului ministru al Finanţelor se distinge prioritatea alcătuirii proiectului bugetului de stat pentru 2011, acompaniat de aceea a bugetelor pe următorii ani.

De altfel, Gheorghe Ialomiţianu a declarat pentru revista 22 că strategia bugetelor multianuale a fost transmisă deja ministerelor, pentru ca acestea să-şi formuleze propriile bugete de cheltuieli, finalizarea bugetelor multianuale fiind o chestiune care se va rezolva cu maximă urgenţă. Deocamdată, esenţial este faptul că strategia nu include modificări în fiscalitate, spune Ialomiţianu. Deci nu ne aşteptăm la majorarea impozitelor şi taxelor.

Nici în chestiunea taxării drepturilor de autor şi a convenţiilor civile nu se va modifica pragul actual, de 16,5%, susţine noul ministru al Finanţelor, care ne-a explicat că informa

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 18 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 47 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 48 minute
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis, despre sistemul Patriot: Să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate

Mediafax acum o ora
„Imediat după ce experţii clarifică chestiunile... Nu este simplu, să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate... Este foarte complicat. Sunt contracte hcare s-au făcut între furnoizor şi beneficiatr, sunt instalaţii foarte sofisti

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°