Circul nu se dezminte nici în secolul 21. Joi, în cadrul spectacolului oferit de circul Pironkov la Braşov, doi pui de leu vor fi botezaţi în direct de către un preot din Braşov. Dimiter Pironkov, stăpânul circului, spune că cei doi „lei mititei” au fost aduşi de la Grădina Zoologică din Brăila, sunt băiat şi fată, şi au o lună şi jumătate. „Urmează să-i facem artişti. La anul vor evolua şi ei într-un spectacol. Şi cum fiecare artist trebuie lucrat de la o vârstă fragedă, ei vor fi îmblânziţi şi dresaţi, obişnuiţi cu luminile, cu zgomotul de aplauze”, ne-a declarat Demeter Pironkov. De lei se va ocupa el şi soţia lui Irina. Demeter – de origine bulgară – se ocupă de numerele cu pitoni, crocodili şi maimuţe, iar Irina – cetăţean german – de numerele cu câini. Dar până să ajungă vedete, micii lei vor primi un nume, iar stăpânii circului cred că Braşovul e propice pentru un botez „în direct”. „Joi vrem să chemăm un preot să boteze leii. Pe el o să-l denumim «Braşov», iar pe ea «Poiana»”, a mărturisit Demeter.
Demeter se laudă că el şi soţia lui reprezintă a cincea generaţie de circari din familia Pironkov. „Circul este vechi de peste 140 de ani. Toată viaţa am stat pe drumuri. Avem casa pe roţi şi schimbăm curtea în fiecare săptămână. Am învăţat 13 limbi străine, iar cu soţia vorbim în trei: română, germană şi bulgară. Toţi avem permise auto pe toate categoriile. Suntem camionagii pe drum, când se strică ne facem mecanici ca să le reparăm, când oprim ne facem tehnicieni pentru că trebuie să montăm corturile, iar în rest suntem dresori, clovni, artişti de circ”, a spus Demeter.
Circul nu se dezminte nici în secolul 21. Joi, în cadrul spectacolului oferit de circul Pironkov la Braşov, doi pui de leu vor fi botezaţi în direct de către un preot din Braşov. Dimiter Pironkov, stăpânul circului, spune că cei doi „lei mititei” au fost aduşi de la Grădina Zoologică