Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicatele şi patronatele cer Guvernului să nu cedeze "presiunilor" FMI privind legislaţia muncii

Publicat in Romania Libera, marți 7 august 2012 ·

Principalele confederaţii sindicale şi patronale cer Guvernului să nu cedeze "presiunilor" FMI şi ale structurilor financiare din UE cu privire la legislaţia muncii din România, aceste instituţii impunând, în opinia sindicaliştilor, condiţii ce ar duce la desfiinţarea dialogului social, transmite Mediafax.

"Confederaţiile sindicale şi confederaţiile patronale semnatare au considerat şi consideră că dialogul social şi respectul faţă de muncă este un criteriu esenţial al construcţiei europene în domeniul muncii. La modul declarativ, reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi ai structurilor financiare din Uniunea Europeana au subscris permanent la aceste principii. În fapt, reprezentanţii Fondului Monetar International şi ai structurilor financiare din Uniunea Europeană susţin impunerea unor condiţii care vor duce la desfiinţarea dialogului social, prin eliminarea Contractului Colectiv de Muncă la toate nivelurile", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, marţi, şi semnat de liderii Cartel Alfa, CNSLR Frăţia, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR), "Meridian", Patrorom, Conpirom, UGIR 1903, Uniunea Naţională a Patronatului Român (UNPR) şi Patronatul Român (PR).

Potrivit sindicatelor şi patronatelor, modificările aduse legislaţiei muncii în 2011 au dus la scăderea drastică a numărului contractelor colective de muncă. "Deşi justificarea guvernului Boc a fost întărirea dialogului social sectorial, este de notat faptul că nu a mai fost încheiat niciun contract colectiv de muncă la nivel sectorial, iar efectul imediat în domeniul relaţiilor de muncă a fost acela al escaladării numărului de conflicte de muncă. Intrarea în vigoare a Legii nr. 62/2011 (Legea dialogului social - n.r.) a dus la un blocaj instituţional, iar deblocarea acestuia nu poate fi făcută în baza impunerilor neîntemeiate ale FMI", se mai a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 29 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 42 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Marea Britanie iese din recesiune cu cea mai mare creștere din ultimii doi ani

Ziare.com acum 26 minute
Regatul Unit a ieșit oficial din recesiune după ce cifrele au arătat că economia a crescut cu 0,6% în primele trei luni ale anului. Oficiul Național de Statistică (ONS) a anunțat că perioada din ianuarie până la sfârșitul lunii martie a marcat o rev

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 35 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum 38 minute
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°