În aşteptarea măsurilor de austeritate pentru care Guvernul urmează să-şi asume răspunderea, prea puţini dintre cei care critică micşorarea pensiilor, a salariilor şi trimiterea în şomaj a bugetarilor au prezentat planuri alternative.

Nici Guvernul nu a anunţat unplan care să contracareze criza, nu a adus încă o viziune care să le oferecelor afectaţi de criză locuri de muncă sau posibilitatea de a câştiga un banîn vremuri de restrişte. în acest context, sunt foarte puţine oportunităţi deinvestiţii, proiecte care să aducă bani la bugetul atât de constrâns al ţării,locuri de muncă precis calculate şi, nu în ultimul rând, bunăstare în loc desupravieţuire. în tot acest timp, asistăm la o dispută carepare să nu se mai termine, legată de demararea şi mai ales oportunitateaexploatării aurului de la Roşia Montană. O serie de organizaţii ecologiste,care graţie unei clasice formule de PR sunt foarte vehemente, au reuşit săcreeze pe scena publică temerea că exploatarea pe bază de cianuri ar aveaefecte nefaste pentru mediu şi ar distruge vestigii incontestabile alepatrimoniului. De cealaltă parte, RMGC esteaproape singura în a prezenta, cu elocinţă şi răbdare, detaliile proiectului.Pentru că acest contract, aşa cum a fost el prefigurat de companie, este pus lapunct până în cele mai mici amănunte. Or, în acest moment, cum poate opopulaţie responsabilă, cum ar putea un Guvern vizionar să facă abstracţie deofertă – 4 miliarde de dolari la bugetul statului şi peste 3.000 de locuri demuncă într-o zonă defavorizată? într-o regiune moartă, practic, din perspectivăeconomică se poate trăi contemplând vestigiile romane ale galeriilor aurifere? într-o industrie pe cale dedispariţie, cum este cea a mineritului, se poate să invoci pericolul unuiaccident ecologic (doar ipotetic altminteri), în loc să studiezi cât deavansată şi cât de sigură este tehnologia de extracţie pe bază de cianur