Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jucătorii rapidişti renunţă la grevă, dar continuă cu alte forme de protest

Publicat in Gandul, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Jucătorii FC Rapid au anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul AFAN, că se vor prezenta la antrenamente începând de joi, precizând însă că vor continua cu alte forme de protest, inclusiv la meciul cu Gloria Bistriţa.

"Am vrea să clarificăm lucrurile. În cadrul Adunării Generale a creditorilor nouă, jucătorilor, ni s-au redus cu 90 la sută restanţele pe care le aveam de primit, pe o perioadă de trei luni. Mai mult de atât, antrenorii noştri au fost înscrişi în categoria restanţelor chirografare şi vor primi zero lei. Ne-am uitat pe acest plan, salariile noastre vor fi reduse cu 15 la sută fără ca noi să fim înştiinţaţi. În plus noi nu vom mai fi plătiţi lunar, aşa cum avem în contract, ci o dată la trei luni. Am înţeles şi respectăm aceste lucruri pentru că legea le permite, dar legea insolvenţei spune şi că salariaţii ar trebui plătiţi la zi. OK, respectăm legea, suntem înţelegători, dar nu se poate să acceptăm reduceri şi apoi să nu fim băgaţi în seamă. Ni se spune să facem ce vrem. De trei zile nu ne antrenăm, am vrut să tragem un semnal de alarmă. Aceasta a fost prima formă de protest, începând de mâine ne vom antrena pentru că ne respectăm meseria şi pe noi. Dar vor urma şi alte forme de protest", a declarat mijlcaşul Nicolae Grigore.

Jucătorul giuleştean a precizat că echipa va protesta faţă de situaţia creată, la meciul cu Gloria Bistriţa, de duminică, din cadrul etapei a XXV-a: "Vom încerca să ajungem în audienţă la preşedintele federaţiei Mircea Sandu, pentru că vrem să-i aducem la cunoştinţă ce se întâmplă. Nu ni se pare corect ceea ce se întâmplă. Noi nu solicităm nimic din urmă, dacă tribunalul va accepta, înseamnă că aşa trebuie să fie, dar solicităm să fim trataţi cu respect şi să fim plătiţi la zi, aşa cum cere legea insolvenţei. Ni s-au dat salariile prin ziare, dar lumea trebuie să ştie că noi în opt luni am

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 26 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum 47 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Şeful statului român efectuează o vizită de lucru la Washington, unde, în cursul zilei de miercuri, va primi Distinguished Interna

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum o ora
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°