La cinci luni de la teribilul accident suferit la schi în Austria, Şerban Huidu acordă primul său interviu în care vorbeşte despre cei doi băieţi ai săi şi despre ce i-a dat putere pentru a trăi. Într-un interviu acordat revistei Story, din care sunt publicate fragmente pe story.ro, Huidu povesteşte că fiii săi sunt motivul care i-a dat forţă pentru a învinge în bătălia cu viaţa. "Să stai despărţit de copii mai mult de o lună este o încercare foarte grea, mai ales când sunt mici", a povestit Şerban Huidu. Cei doi băieţi i-au dat puterea să se recupereze: "Într-un fel, copiii sunt cam ce rămâne după noi. Nu prea contează cum suntem noi, ci cum sunt ei. Sunt convins că pentru ei mi-am revenit".
Omul de radio a mărturisit că fotografia copiilor săi l-a ajutat mult cât a fost în spital, fiind singurul lucru de preţ acolo. "Aveam numai o poză cu ei. A fost cel mai de preţ lucru pe care l-am avut în spital".
Huidu, accident la schi în decembrie 2010
Pe 29 decembrie 2010, realizatorul TV Şerban Huidu a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar din Innsbruck, după ce a suferit un accident pe o pârtie de schi din apropierea staţiunii austriece. El a fost menţinut un timp în stare de comă indusă, pentru a i se face investigaţii medicale. Potrivit Mediafax, lui Huidu i s-a făcut, pe 30 decembrie, o tomografie computerizată, în urma căreia s-a observat o sângerare minimală internă şi o fractură exterioară a cutiei craniene, spunea, la momentul respectiv, într-o conferinţă de presă, medicul Erich Schumtzhard.
El preciza atunci că în următoarele ore starea lui Huidu va rămâne, cel mai probabil, stabilă şi că medicii vor începe treptat să îl trezească din comă. Huidu a ieşit pe 1 ianuarie din coma indusă, s-a ridicat pe pat şi a vorbit cu familia şi cu medicii Spitalului Universitar din Innsbruck. Medicii au spus atunci că refacerea completă a lu