Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exerciţiu: 5 morţi şi 30 de răniţi pe Aeroportul Baia Mare (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, miercuri 25 mai 2011 ·

Un avion ATR 42 s-a prăbuşit în această dimineaţă pe Aeroportul Internaţional Baia Mare. La bord se aflau 40 de pasageri. Timp de mai bine de o oră şi jumătate, peste 150 de persoane din structurile MAI, SMURD, ISU şi voluntari au fost implicate în acţiunea de pe aeroport.

Astăzi dimineaţă, în jurul orei 10.00, pe Aeroportul Internaţional Baia Mare s-a dat alarma pentru prăbuşirea unui avion care avea probleme tehnice la trenul de aterizare şi la motor. În doar câteva minute, toate structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) din judeţ au fost mobilizate.

Alături au fost şi medicii şi paramedicii SMURD, cu două autospeciale şi cu trei ambulanţe şi de pompieri, care au ajuns la faţa locului pentru a stinge un eventual incendiu. În urma accidentului, cinci persoane au murit, iar alte 30 au fost rănite.

Exerciţiu de simulare pentru Cod Roşu

Din fericire, toată acţiunea de astăzi nu a însemnat altceva decât un exerciţiu de intervenţie, cu activarea Planului Roşu, prin care s-a dorit să se observe promptitudinea cu care toate structurile antrenate ar reacţiona într-un caz similar real.

VEZI AICI GALERIE FOTO DE LA EXERCIŢIU

Totul a fost pus la punct până la ultimele detalii şi monitorizat cu atenţie. „Semnalul l-a dat chiar avionul care a survolat de asupra aeroportului, dând semne personalului că are probleme la motor. Imediat, s-au dispus două autospeciale care au împrăştiat spumă pe pistă pentru evitarea unui eventual incendiu. Prefectul Sandu Pocol a fost anunţat despre acest incident şi a decretat imediat alarma pentru Planul Roşu“, a precizat Dan Bucă, purtător de cuvânt al Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş.

La doar 10 minute de la survolarea avionului, s-a realizat o simulare a prăbuşirii lui. Practic, un autobuz a fost acoperit cu o pânză care ilustra un avion şi s-a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 20 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 26 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 2 ore
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°