Steve Vai, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi chitarişti din lume, care este şi un foarte bun compozitor, producător şi solist, va susţine un concert la Bucureşti, pe scena Sălii Palatului, pe 30 mai, informează site-ul oficial al artistului.
În 1974, Steve Vai lua lecţii de chitară de la un alt celebru chitarist, Joe Satriani. El şi-a continuat, în anii '80, ucenicia în preajma celebrului chitarist Frank Zappa, care a fost impresionat de calităţile sale muzicale şi care, mai apoi, i-a marcat cariera. În 1984, Vai a început o bogată carieră solo, lansând numeroase albume, precum "Passion and Warfare" (1990), "Sex and Religion" (1993), "Naked Tracks" (2008), "Where the Wild Things Are" (2009), "Where the Other Wild Things Are" (2010).
În afara carierei solo, Steve Vai a înregistrat şi a concertat alături de muzicieni şi trupe celebre, precum David Lee Roth, Whitesnake şi Alcatrazz. În 1999, a înfiinţat studioul de înregistrări Favored Nations, având ca misiune promovarea "artiştilor care au atins cel mai înalt nivel de perfecţionare la instrumentul muzical pe care şi l-au ales".
Steve Vai a fost nominalizat de 11 ori la premiile Grammy, primind trei astfel de trofee, în 1994, 2001 şi 2009.
El a vândut de-a lungul carierei peste 15 milioane de albume.
La începutul lunii septembrie 2009, Steve Vai a cântat în România, la Festivalul Cerbul de Aur de la Braşov, şi a revenit în faţa fanilor români în decembrie 2010, când a susţinut un concert la Sala Polivalentă din Bucureşti. De asemenea, Steve Vai a concertat la Bucureşti pe 1 noiembrie 2012.
Steve Vai, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi chitarişti din lume, care este şi un foarte bun compozitor, producător şi solist, va susţine un concert la Bucureşti, pe scena Sălii Palatului, pe 30 mai, informează site-ul oficial al artistului.
În 1974, Steve Vai lua lecţ