Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proprietarii Cotroceni Park pierd 2 mil. euro din amanarea deschiderii

Publicat in Ziarul Financiar, joi 10 septembrie 2009 ·

Deschiderea mallului Cotroceni Park din Bucuresti, programata initial pentru sfarsitul lunii septembrie, a fost amanata pentru data de 29 octombrie, intarziere care va costa compania AFI Europe peste doua milioane de euro, echivalentul chiriilor care puteau fi incasate in aceasta perioada.

"I-am comunicat inclusiv sefului meu ca, decat sa incasam acum 2-3 milioane de euro, echivalentul chiriilor pe o luna, mai bine sa inauguram cu o luna mai tarziu, dar cu 90% dintre magazine deschise, nu cu 50-60%, cum au fost cazuri pe piata locala. Vom castiga pe termen mediu si lung, iar acest lucru este mai important", a declarat Reuven Havar, country manager al companiei AFI Europe, dezvoltatorul proiectului.

Mallul, care cu o suprafata inchiriabila de aproximativ 76.000 de metri patrati va fi cel mai mare de pe piata locala, este inchiriat in proportie de peste 90% catre Real, Zara, C&A sau operatorul de cinematografe IMAX. Chiria medie anuntata de proprietari depaseste 30 euro/mp/luna, astfel ca veniturile lunare s-ar putea ridica la 2,3 mil. euro.

"Cinematograful IMAX va fi deschis la cateva zile dupa inaugurarea mallului, deoarece aparatura necesita o perioada mai lunga de testare", a mai precizat Havar. Investitia in acest proiect se ridica la 300 de milioane de euro, cea mai mare derulata pana in prezent pe piata locala a centrelor comerciale.

Decizia de amanare in cazul Cotroceni Park vine la doar cateva zile dupa ce grupul francez EMCT, dezvoltatorul mallului Sun Plaza din Capitala, a amanat pentru primavara lui 2010 inaugurarea centrului comercial din sudul Bucurestiului.

Deschiderea mallului Cotroceni Park din Bucuresti, programata initial pentru sfarsitul lunii septembrie, a fost amanata pentru data de 29 octombrie, intarziere care va costa compania AFI Europe peste doua milioane de euro, echivalentul chiriilor care puteau fi incasate in

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 2 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 58 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 45 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 51 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum 55 minute
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

OMV Petrom semnează un contract pentru furnizarea de energie verde către Saint-Gobain, unul dintre cei mai mari consumatori de electricitate din România

HotNews acum o ora
OMV Petrom și producătorul de materiale de construcții Saint-Gobain România anunță semnarea unui acord pe cinci ani, prin care OMV Petrom va furniza energie electrică din surse regenerabile pentru toate facilitățile Saint-Gobain la nivel național. T

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°