Avem democrație în România? La această întrebare cei mai mulți români vor răspunde da, europenii la fel, în rest oamenii vor răspunde că nu știu sau vor întreba unde-i România. Chiar eu am fost surprinsă să aflu, anul trecut (când studiam democrația României privind de peste Atlantic), că încă suntem atârnați undeva pe gardul (borderline) care separă, virtual, statele cu democrație consolidată de cele cu aluatul democratic încă necopt.

Să vedem ce ne spun o seamă de organizații internaționale care se ocupă exact cu măsuratul gradului de democrație în țările lumii. Metodologia folosită o veți regăsi descrisă pe site-urile fiecărei organizații în parte. Astfel, Freedom House, ne înghesuie justificat în aceeași zona gri-deschis alături de frații bulgari, dar și de Namibia și Surinam, în vreme ce restul țărilor din UE sunt în categoria democrații solide. WorldAudit.org ne aruncă direct pe locul 50, în categoria 3, mult sub Botswana și Trinidad & Tobago. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că cineva – persoană importantă, nu spui cine – a instaurat, cândva, în România, o “democrație originală” care imediat a prins rădăcini, de se mira mai apoi același personaj ce “capitalism de cumetrie” a înmugurit și-a înfrunzit pe pajiștea țărișoarei lui.

Abia din 2006-2007 au început să apară în România primele semne de democrație reală, destul de firave și ele, din cauza rezistenței la schimbare a democrației “originale” (corupție generalizată, legislație cu dedicație, justiție la mica înțelegere, votul pe liste “anonime”, administrația publică-n familie sau măcar între amici, etc.). În 2007, sistemul, bine înrădăcinat și viguros crescut, a reacționat violent la propunerile de reformă venite dinspre Cotroceni, declanșând un război mediatic de lungă durată și încercând să-l mazilească pe cel care îi tulbura liniștea. Dar ceea ce n-au reușit “cumetrii” din sistem și me