Bucuros că a scăpat de suspendare, preşedintele Băsescu se întoarce cu faţa la democraţie. Adică la consultări cu partidele. Cuminţi, formaţiunile din arcul guvernamental au răspuns cu promptitudine chemării, vădind vocaţie constructivă. Peneliştii, refractari, au spus de la început că n-au ce să caute acolo, la Cotroceni, atâta timp cât ideile şi propunerile lor nu sunt luate în seamă. PSD-ul, principial, a pus o condiţie: nu se pot compromite stând alături de traseiştii lui Oprea. Vin la consultări, dar cu opoziţia parlamentară, nu la grămadă. Au trimis şi o scrisoare cuviincioasă în acest sens.
Deocamdată, deci, nu se mai suspendă. Se dialoghează. Sau măcar se încearcă. Nu înseamnă că Opoziţia depune armele. Ba din contră. Îl lasă pe preşedinte în banca sa, dar vrea să-l dea jos pe premier. Acela pe care l-a mai dat odată, dar care, miraculos, a revenit. Moţiunea de cenzură se pritoceşte la foc mic, liberalii şi social-democraţii urmează să o coafeze şi să o rujeze în aşa fel încât să le zâmbească şi unora dintre membrii arcului guvernamental.
Comparând cele două acţiuni – suspendarea şi moţiunea – vom constata că există deosebiri. Dacă succesul primeia era majoritar improbabil (deşi posibil – motiv pentru care preşedintele a găsit un motiv neesenţial ca să întoarcă legea pensiilor la Parlament), cea de-a doua este mai degrabă posibilă, decât probabilă: „Suspendarea” premierului nu are aceleaşi efecte ca cea a preşedintelui. Nu ar influenţa în acelaşi mod situaţia generală. Parlamentari ai puterii care ar fi avut de suferit de pe urma unei suspendări, pot întoarce lucrurile în avantajul lor în cauza succesului moţiunii socialist-liberale. În sensul că aceasta nu va antrena o schimbare de fond. Meşter cum îl ştim în astfel de operaţiuni, Traian Băsescu va găsi cu siguranţă o nouă soluţie de a evita numirea unui premier care să reprezinte opoziţia. L-ar