Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plăieşii worldwide » La plimbare prin Vaslui cu stranierii lui Porumboiu, o adevărată atracţie în orăşelul de 70.000 de locuitori

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 3 august 2012 · ·

Cei 13 străini ai Vasluiului sînt o adevărată atracţie pentru locuitorii oraşului moldovean. Mai ales de cînd i-au pus la colţ pe turcii lui Fener.

Vasluiul, un orăşel de aproximativ 70.000 de locuitori, a început să respire fotbal şi îi place! Adrian Porumboiu l-a aşezat pe harta fotbalistică a României, iar acum încearcă să-l facă cunoscut şi în Europa, iar pentru asta e nevoie şi de fotbalişti străini.

La o aruncătură de băţ de locul unde Ştefan cel Mare şi plăieşii săi l-au învins pe Suleiman Paşa, acum aproape 600 de ani, în bătălia de la Podul Înalt, reuşind să le interzică turcilor accesul, jucători din toate colţurile lumii au fost strînşi pentru a pune umărul la obţinerea primului titlu din istoria echipei şi calificarea în grupele Champions League.

Primul hop: Fenerbahce, adică aceeaşi otomani! Misiunea pare posibilă după ce trupa din Vaslui i-a ţinut în şah la Istanbul pînă în minutul 90.

Idolul N'Doye

Locuitorii oraşului i-au adoptat repede, ai zice că-s de-ai lor! Mai încurcaţi par fotbaliştii, care nu înţeleg mai nimic din ce aud pe stradă. Cel mai bine se înţeleg cu cîţiva suporteri surdo-muţi. De exemplu, unul dintre ei se laudă că a primit un tricou de la N'Doye. Trage de echipament cu mîndrie, apoi arată spre stadion şi ridică două degete în sus. Ultimul semn reprezentînd numele senegalezului. De fapt, acesta e un adevărat star în urbea moldovenească.

Vasluiul nu e nici pe departe un oraş cu potenţial turistic, iar pentru un străin nu e deloc atractiv. Prin oraş umblă vorba că atunci cînd a început să aducă străini, Porumboiu îi ducea mai întîi la Iaşi, acolo negocia cu ei şi se semnau actele. Acum, echipa e un adevărat "turn Babel", cu jucători din Africa, din America de Sud şi din toate colţurile Europei! Locul de cazare e hotelul fostului arbitru FIFA, situat în centrul oraşului. Pentru microbiştii amatori de s

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 15 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 28 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 28 minute
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 58 minute
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°