Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Olăroiu a împlinit 43 de ani. Transmite-i un mesaj antrenorului care a adus ultimele trofee Stelei

Publicat in Adevarul, duminică 10 iunie 2012 ·

Unul dintre cei mai apreciaţi tehnicieni români îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. „Eu n-am avut nicio zi de pauză. Azi m-am lăsat de fotbal, iar de a doua zi am început să antrenez", îşi descrie Oli debutul pe banca tehnică. De atunci, au trecut 12 ani, perioadă în care Olăroiu a cucerit opt trofee în patru ţări diferite şi a ajuns cel mai bine cotat antrenor din zona Golfului Persic.

Un stelist înfocat, de numele lui Olăroiu se leagă ultimele performanţe ale formaţiei din Ghencea: titlul din sezonul 2005 - 2006 şi Cupa României în stagiunea 2010 - 2011. Mai mult, tehnicianul de 43 de ani a reuşit cea mai mare performanţă românească la nivel de cluburi de după Revoluţie: calificare în semifinalele Cupei UEFA.

A scos lumea pe stradă la Riad

Plecat din Ghencea în 2007, Oli a ajuns un idol al tribunelor în Arabia Saudită, la Al-Hilal.

Cele trei trofee pe care le-a cucerit la Riad au făcut ca atunci când federaţia saudită l-a demis abuziv, fanii să iasă pe stradă în semn de protest.

Niciun an fără trofeu

Cosmin Olăroiu se poate lăuda cu o serie impresionantă. Din 2007 până acum, el a câştigat cel puţin un trofeu în fiecare an!

Performanţele sale l-au transformat în cel mai respectat tehnician din zona Golfului Persic, acolo unde actuala sa formaţie, Al-Ain, i-a pregătit un nou contract cu un salariu anual de patru milioane de dolari.

Ce a câştigat în carieră de antrenor?

*Titlul cu Steaua (2005 - 2006)

*Supercupa României cu Steaua (2006)

*Cupa României cu Steaua (2010 - 2011)

*Titlul cu Al-Hilal în Arabia Saudită (2007 - 2008)

*Cupa Coroanei Prinţului cu Al-Hilal (2007 - 2008 şi 2008 - 2009)

*Cupa Stelelor Qatar-ului cu Al-Sadd (2010)

*Titlul în Emirate cu Al-Ain (2011 - 2012)

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 2 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 44 minute
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 30 minute
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv procesul cu ANI pentru averea nejustificată. Suma care-i va fi confiscată

Ziare.com acum 47 minute
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, el fiind obligat de judecătorii să plătească suma de 42.000 de euro, considerată avere nejustificată. În febr

”Îi cerem public demisia!”. Reacție la declarația hazardată a lui Marcel Ciolacu: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”

Ziare.com acum 42 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, 25 aprilie, într-o conferință de presă la Timișoara că ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”. Afirmația a fost făcută în legătură cu autostrada care va lega Moldova de restul țăr

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum o ora
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum o ora
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum o ora
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

Echipele românești care au primit licența pentru cupele europene - Anunțul FRF

HotNews acum 31 minute
Federația Română de Fotbal a anunțat vineri echipele care au primit licența pentru a participa în cupele europene în sezonul viitor. Aceștia au făcut precizări și cu privire la situația Corvinului, echipă care nu are drept de promovare, dar care va

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°