Energia regenerabilă desemnează, de regulă, noile forme de generare a energiei electrice din alte surse cum este vântul (energie eoliana), radiaţia solară (fotovoltaic), energia geotermală, energia produsă de maree sau prin arderea biomasei etc.

Energia regenerabilă, ca sursă primară de energie, face parte de multă vreme din patrimoniul industriei energetice, în principal prin centralele hidroelectrice.

În ceea ce priveşte celelalte surse, unele au mai fost folosite în trecut pentru generarea de energie, fără a fi însă transformată în energie electrică – morile antrenate de vânt sau încălzirea locuintelor pe baza căldurii geotermale captate în subteran.

Aproprierea termenelor de epuizare a energiei produse din surse fosile (petrol, cărbune, gaze), considerente de protecţia mediului sau care ţin de siguranţa şi independenţa energetică au făcut ca în ultimii 40 de ani sursele de energie regenerabilă să fie considerate tot mai mult ca alternative de luat în considerare pentru a asigura furnizarea de energie.

Sursele regenerabile de energie nu întrunesc însă toate condiţiile pentru a fi considerate surse ideale de energie. Există încă numeroase incoveniente în calea transformării lor în preferatele consumatorilor de energie. Dintre acestea putem enumera: eficienţa redusă a echipamentelor care captează sau care transformă energia naturii (vânt, soare, ape geotermale) şi existenţa unor fluctuaţii în generarea de energie, datorită variaţiei mari pe intervale mici de timp a ”materiei prime”, folosite – elementele naturale.

În aceste condiţii, investiţiile în surse regenerabile de energie s-au ciocnit de reticenţa investitorilor, finanţatorilor şi a consumatorilor care au preferat să se gândescă de multe ori înainte de a se angaja pe calea temerară a construirii de astfel de surse.

Acesta a fost momentul în care statele au decis să intervină