Mesajul a fost trimis. Multumesc!

24 de droguri noi au aparut in Europa

Publicat in Romania Libera, vineri 23 aprilie 2010 ·

24 de noi substanţe psihoactive au fost identificate în 2009 de Observatorul European al Drogurilor şi Toxicomaniilor şi Europol, arată un raport comun al celor două instituţii. Este cel mai mare număr de substanţe psihoactive identificate într-un singur an şi dublu faţă de numărul de astfel de substanţe identificate în 2008 (13), se arată în raportul EMCDDA, citat de ziare.com.

Toate substanţele identificate sunt sintetice, printre acestea regăsindu-se şi două substanţe cu proprietăţi medicinale. Agenţiile notează că în 2009 s-a constatat apariţia a noi produse botanice pentru fumat care conţin şi substanţe de sinteză similare canabisului, dar şi creşterea popularităţii catinonei de sinteză (drog asemănător amfetaminei). Prin sistemul de alertă precoce al UE au fost identificate noua substanţe de sinteză asemănătoare canabisului, derivate din patru grupe chimice distincte şi patru catinone de sinteză.

Spre sfârşitul anului 2009 s-a constatat folosirea tot mai frecvenţă a mefedronei, o catinona de sinteză despre care cele două agenţii au colectat informaţii şi au depus un raport la instituţiile abilitate ale Uniunii Europene. Raportul mai semnalează şi apariţia unui număr mare de compuşi de sinteză nereglementaţi, vânduţi pe Internet ca droguri legale, pentru care nu este recomandat consumul uman şi în cazul cărora controlul, supravegherea şi reacţia reprezintă o provocare.

24 de noi substanţe psihoactive au fost identificate în 2009 de Observatorul European al Drogurilor şi Toxicomaniilor şi Europol, arată un raport comun al celor două instituţii. Este cel mai mare număr de substanţe psihoactive identificate într-un singur an şi dublu faţă de numărul de astfel de substanţe identificate în 2008 (13), se arată în raportul EMCDDA, citat de ziare.com.

Toate substanţele identificate sunt sintetice, printre acestea regăsind

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 7 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 7 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 8 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 8 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 8 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Arhiepiscopul Teodosie, trimis în judecată de DNA. Este acuzat de cumpărare de influență

Libertatea acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul deschis la finalul anului trecut, în care a fost acuzat de cumpărare de influență, au declarat miercuri, 8 mai, surse judiciare pentru Libertatea.

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 13 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 8 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 9 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

11°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°