Directorul general al Metrorex, Aurel Radu, a plecat la mare cu maşina de serviciu, potrivit jurnaliştilor de la Evenimentul Zilei.
La cei 52 de ani ai săi, directorul Metrorex Aurel Radu are o avere care abundă în terenuri în zone de lux ale Capitalei sau în bijuterii de sute de mii de euro. Nu are însă maşină, potrivit datelor cuprinse de declaraţia de avere, dar acest lucru nu l-a împiedicat pe şeful de la metroul bucureştean să plece la mare cu o maşină de lux chiar a instituţiei pe care o conduce.
Îmbrăcat în pantaloni scurţi şi cămaşă, Radu a afişat o mimică deloc tristă, dacă este să ţinem cont de problemele serioase cu care se confruntă Metroul. Surprins pe Autostrada Soarelui, directorul Radu a intrat în dialog într-o benzinărie cu o domnişoară. Vizibil emoţionat şeful Metrorex a şi pus-o pe loc de-o afacere importantă şi a făcut schimb de numere de telefon cu aceasta.
Nu este însă singura escapadă a directorului Aurel Radu în vreme ce lucările la metroul din Drumul Taberei bat pasul pe loc. La începutul anului, s-a distrat în staţiunea de lux Courchevel, din Alpii francezi. Şi-a şi permis luxul dacă ţinem cont că are trecute în declaraţia de avere bijuterii în valoare de 200.000 de euro, şapte terenuri în zone de lux ale Capitalei, o vilă, un apartament şi 100.000 de dolari în cont.
Directorul general al Metrorex, Aurel Radu, a plecat la mare cu maşina de serviciu, potrivit jurnaliştilor de la Evenimentul Zilei.
La cei 52 de ani ai săi, directorul Metrorex Aurel Radu are o avere care abundă în terenuri în zone de lux ale Capitalei sau în bijuterii de sute de mii de euro. Nu are însă maşină, potrivit datelor cuprinse de declaraţia de avere, dar acest lucru nu l-a împiedicat pe şeful de la metroul bucureştean să plece la mare cu o maşină de lux chiar a instituţiei pe care o conduce.
Îmbrăcat în pantaloni scur