Şcoala Gimnazială din comuna Răstoliţa a găzduit joi, 17 octombrie, momentul de comemorare a scriitorului Romulus Guga cu ocazia împlinirea a 30 de ani de când scriitorul îşi duce somnul de veci în zona Luncuţa din Răstoliţa. Fiind una din zonele unde scriitorul Romulus Guga venea des în timpul vieţii, comuna Răstoliţa, prin şcoala din comună a ţinut să-i aducă un omagiu celui care pleca spre alte luni pe 17 octombrie, 1983.
Poet, scriitor, dramaturg
Fondator al seriei noi a revistei “Vatra”, poet, dramaturg, Romulus Guga a lăsat posterităţii o operă complexă, de la volumele de poezie “Bărci părăsite” şi “Totem”, romanele “Nebunul şi Floarea”, “Viaţa postmortem”, “Adio, Arizona”, Paradisul pentru o mie de ani”, până la piesele de teatru “Speranţa nu moare în zori”, “Noaptea cabotinilor”, “Amurgul burghez”, “Moartea domnului Platfus”, “Cele cinci zile ale oraşului” reunite în cadrul volumului “Evul mediu întâmplător”
Omagiu adus scriitorului de elevi
Printre cei care au ţinut să aducă un omagiu celui care au fost scriitorul Romulus Guga s-au numărat oameni de culturădin judeţ, conducerea şcolii şi a primăriei Răstoliţa şi nu în ultimul rând elevii din comună care l-au evocat pe scriitorul Romulus Guga prin intermediul versurilor sale.
Sentimentul duratei timpului
„ Este uimitor cum un scriitor care a debutat în 1958 şi care ne-a părăsit în 1983 a reuşit să configureze o operă literară de o atât de mare diversitate, complexitate şi substanţialitate. Nici unul dintre scriitorii care scriu sau au scris la Târgu Mureş nu au avut un orizont cultural şi literar atât de vast ca Romulus Guga. În 70 % dintre titlurile textelor sale, proză şi teatru, există şi unda morţii, de la „Viaţa posmortem” până la „Amurgul burghez”, peste tot există nu doar presentimentul morţii ci şi sentimentul duratei timpului. De aceea probabil s-a şi grăbit, de ace