Decanul Facultăţii de Management Agroturistic „Bioterra" din Focşani şi şefa lui „dau vina" pe studenţi pentru busturile sculptate
Două busturi de bronz, aşezate pe câte un soclu, întâmpină studenţii din Focşani la intrarea în sediul Facultăţii de Management Agroturistic din cadrul Universităţii „Bioterra".
Privite de la depărtare de cineva care nu este de-al casei, s-ar putea crede că statuile aparţin unor personalităţi din trecut care i-au inspirat pe mai marii de la Bioterra în procesul educaţional.
CLICK aici pentru imagini
Citind însă plăcuţele aflate sub bust, aflăm că avem de-a face cu două personaje extrem de actuale: şeful filialei „Bioterra" de la Focşani, decanul Culai Dascălu, care este totodată şi preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Taurine din Vrancea, şi prof. univ. Floarea Nicolae, fost rector al „Bioterra", astăzi vicepreşedinte al Universităţii.
Cei doi se mândresc cu operele de artă etalate pe holul universităţii şi spun că sunt rodul contribuţiei studenţilor, ca semn de apreciere pentru activitatea de la catedră.
„Studenţii mi-au făcut statuia cadou. Să vedeţi totuşi că există un ataşament... Nu am ştiut dinainte. Au fost făcute în semn de respect", a precizat decanul Culai Dascălu.
Evident, respectul studenţilor a venit după ce s-au văzut cu diplomele de licenţă în mână, iar scandalul diplomelor „Bioterra" oferite pe bandă rulantă unor politicieni de marcă, apărut în presă de curând, ar putea explica acest „respect".
În cei 10 ani de funcţionare a Facultăţii de la Focşani, peste 700 de studenţi au absolvit studii superioare.
La rândul său, prof. dr. ing. Floarea Nicolae consideră că se doreşte discreditarea universităţii, aluzie la scandalul de corupţie de la sfârşitul lunii trecute când un prodecan de la „Bioterra" a fost pus de procurori sub acuzare în legătură cu divulgar