Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Relaţia cu PC din Alianţa de Centru Dreapta nu mai există de mult. Dacă n-ar fi impedimente juridice, ar fi o formalizare igienică

Publicat in Press Alert, luni 18 noiembrie 2013 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că relaţia cu PC în cadrul Alianţei de Centru Dreapta nu mai există de mai multă vreme, iar o oficializare a rupturii alianţei la nivel juridic ar fi “o formalizare igienică”, în situaţia în care acest lucru nu ar afecta USL.

Întrebat într-o conferinţă de presă dacă în PNL s-a discutat despre relaţia cu PC şi funcţionarea ACD, Antonescu a răspuns: “ Nu e nimic de discutat în legătură cu relaţia cu PC, pentru că această relaţie nu mai există (…) Nu l-am rupt (protocolul de colaborare al ACD – n.r.), o să vedem din punct de vedere juridic care sunt consecinţele, nu dorim să prejudiciem funcţionarea şi statutul juridic al USL, dar de facto ACD nu mai există şi nu mai există de mult. Ceea ce nu înseamnă că noi dorim să provocăm vreo tulburare în interiorul USL, nici nu se poate de altfel”, a spus Antonescu.

“Nu mai există relaţia cu PC în sensul unei alianţe ACD (…) Dacă nu ar exista niciun impediment de natură juridică, sigur că ar fi o formalizare cât se poate de igienică”, a mai precizat liderul PNL, răspunzând unei întrebări legate de un demers oficial de încetare a ACD.

În 27 iunie, preşedintele PC, Daniel Constantin, declara că, deşi Alianţa de Centru Dreapta (ACD) nu funcţionează, partidul pe care îl conduce nu va pune în pericol proiectul politic USL.

“Eu am făcut foarte clar o declaraţie pe care o susţin şi acum, o constatare, un regret că ACD, şi nu USL, nu funcţionează şi am văzut că şi domnul Antonescu este de acord cu acest lucru, a îmbrăţişat această idee că nu funcţionează ACD. Atât şi nimic mai mult”, mai spunea liderul PC.

El menţiona şi că ACD mai există din punct de vedere juridic doar pentru a nu pune în pericol proiectul USL: “Pentru că ţinem foarte mult la USL şi că am contribuit cu toţii, cred eu că în mod egal, la constituirea USL, nu vom pune în pericol acest pr

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 2 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum o ora
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 2 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum o ora
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°