Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD şi PNL vor să majoreze pensiile, Boc nu le dă voie

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 6 ianuarie 2010 ·

Parlamentarii PSD şi PNL au votat amendamentul la proiectul de buget al asigurărilor sociale, prin care punctul de pensie a fost majorat de la 732,8 lei la 826,2 lei. Atât ministrul Muncii, Mihai Şeitan, cât şi primul ministru Emil Boc spun că bugetul e prea sărac pentru a susţine creşterea pensiilor. Sursa: Reuters

Parlamentarii au dat undă verde proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2010, după ce au adoptat mai multe amendamente.

Amendamentul privind majorarea punctului de pensie a fost votată de parlamentarii PNL şi PSD, în vreme ce membrii PDL şi UDMR s-au abţinut, potrivit Mediafax.

Ca răspuns la propunerile aleşilor, premierul spune că bugetul e prea sărac pentru ca amendamentele aduse de parlamentari să fie avizate.

"Proiectul de buget nu ne permite în acest moment să avem bani din altă parte, orice sumă pusă într-o parte presupune luarea unor resurse financiare din altă parte. Niciun amendament nu poate fi acceptat dacă nu are sursa de finanţare asigurată", a declarat primul ministru.

Veto de la FMI

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, spune că bugetul asigurărilor sociale nu poate acoperi măsura introdusă în proiectul de buget prin amendament.

În plus, nici FMI nu va privi cu ochi buni majorarea pensiilor, în condiţiile în care acordul încheiat cu Fondul prevede menţinerea pensiilor la nivelul actual, potrivit secretarului de stat în Ministerul Finanţelor Gheorghe Gherghina.

Susţinătorii majorării punctului de pensie susţin că statul trebuie să fie solidar cu cetăţenii. Astfel, suma necesară pentru plata pensiilor majorate ar putea fi transferată de la bugetul de stat, ceea ce va alimenta deficitul bugetar. În aceste condiţii, România va rata ţintele impuse de FMI pentru acordarea tranşelor din împrumut.

De asemenea, actele necesare pent

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°