Poetul Emil Stratan (gresesc oare?) face parte din categoria din ce in ce mai rara ai frumosilor nebuni ai marilor orase, pentru care arta si literatura, mai bine zis actul creatiei artistice, de orice natura ar fi el, se invecineaza cu bunul Dumnezeul. Pentru domnia sa arta pare sa reprezinte religia suprema, ce impinge omenirea, deopotriva, si inainte si inapoi, pastrind-o permanent, chiar si in momentele de bulversare, intr-o stare de gratie divina. De aceea, de fiecare data cind stau in cumpana si cuget la domnia sa, incercind sa descifrez misterul ce-i anima actiunile, gindurile mele se lovesc de un zid de ceata pe cit de molcom, pe atit de impenetrabil si atunci, in sinea mea, bodoganesc: "In fond, ce urmareste in forul sau abscons Emil Stratan? De unde atita pasiune pentru artisti si pentru arta?" Si: "In aparenta, ceea ce face el tine de gratuitea pura? La ce bun atita consum de energie? Caci nu e usor sa aduni la un loc o gramada de poeti din toate colturile mai mult sau mai putin piparate ale scumpei noastre patrii si sa-i pui sa se lupte intr-un turnir cu vag parfum medieval, pret de-o zi sau doua, pe viata si pe moarte, imbracati in armuri de versuri si de ciocolata, pentru o cauza pierduta: poezia!" Pesemne, boala aceasta, tind sa cred ca e vorba intr-adevar de boala, pe semne i se trage, de pe la inceputul anilor nouazeci, cind in curtea clinicii pe care o diriguieste, a poposit, impotmolindu-se pentru o parte din vecie, celebrul Cadillac ursachin, sosit cu vaporul, imediat dupa revolutie, la scurt timp dupa magistrul, de peste Ocean. O vreme, masina a stat intr-un garaj, apoi in aer liber, adapostind inauntru-i eprubete cu tot felul de esente, menite sa innobileze nu numai chipul, ci si spiritul uman, iar afara stoluri intregi de grauri si de corbi, desprinsi parca din povestirile lui Poe. Apoi, dupa ce a fost golit de continut, automobilul a fost muta