Scriitorul Norman Manea vorbeşte, din postura celui care a trecut printr-o dublă traumă, despre disoluţia conceptului de „acasă“, regăsit în spaţiul exilului doar în puterea tămăduitoare a limbii române, dar şi despre România aşa cum se vede ea, astăzi, din New York
La 76 de ani şi 20 de volume publicate, după experienţa îndoită a exilului (la 5 şi la 50 de ani) şi după efortul adaptării în SUA – „cel mai bun hotel“ – şi al recuperării demnităţii corodate prin agresarea intimităţii în sistemul comunist, Norman Manea rămâne azi un om de o rară generozitate şi care reuşeşte să separe cu limpezime fâşiile de istorie pe care le-a trăit pentru a face portretul României actuale.Şocul traumatic resimţit în comunism, regimul care a însemnat un exil interior într-un stat dogmatic, a fost urmat de câteva şanse ale înnoirii şi confruntării necunoscutului, spune scriitorul care se uită cu simţ critic la România zilelor noastre.
Seria publicistică realizată de "Adevărul" şi platforma media "România de la zero" continuă astăzi cu un interviu cu scriitorul Norman Manea, unul dintre cei mai apreciaţi şi prolifici autori români din afara graniţelor.
După două decenii postcomuniste, portretul schiţat ţării natale include o clasă politică deplorabilă, o presă decăzută, corupţie generalizată, demagogie şi un discurs public tot mai violent. Într-un asemenea peisaj, domină şmecheria şi aroganţa, oportunismul ubicuu şi vesel şi se instalează teama că din lecţiile istorice ale precedentului secol contemporanii nu au reţinut marile potenţialităţi maligne ale omului, afirmă scriitorul. Vremurile în care trăim par să încurajeze un cinism crescut, mai crede Norman Manea, vizibil îngrijorat de diferenţa de oportunităţi între cei care pleacă şi cei care rămân, dar care îşi pune speranţa în inteligenţa şi seriozitatea tinerilor români pe care i-a întâlnit în afara ţării.