Producători de top, precum Volkswagen sau Toyota se află în centrul unui scandal de proporţii în Spania. Consiliul concurenţei spaniol a acuzat zeci de companii din domeniul auto de practici anticoncurenţiale privind fixarea de preţuri sau împărăşirea de informaţii care pot influenţa pieţele, potrivit site-ului oficial al instituţiei.
Companiile care reprezintă pe piaţa auto din Spania, mărci ca Volkswagen, Audi, Seat, Nissan, Toyota, Land Rover, Hyundai sau Opel au fost luate în vizorul Consiliului Naţional al Concurenţei (CNC) pentru practici anticoncurenţiale. Distribuitorii au încălcat mai multe legi şi ar putea primi amenzi colosale.
"Aceste activităţi sunt considerate infracţiuni deosebit de grave, care pot duce la amenzi de până la 10% din cifra totală de afaceri din anul anterior impunerii sancţiunilor", se arată în anunţul CNC. Practic aceste amenzi ar reprezenta un dezastru pentru producătorii auto şi ar reprezenta o măsură fără precedent pe piaţa auto din Spania.
CNC a făcut mai multe cercetări la sediile producătorilor şi distribuitorilor auto în zilele de 4-6 iunie, respectiv 23-25 iulie anul curent.
Producători de top, precum Volkswagen sau Toyota se află în centrul unui scandal de proporţii în Spania. Consiliul concurenţei spaniol a acuzat zeci de companii din domeniul auto de practici anticoncurenţiale privind fixarea de preţuri sau împărăşirea de informaţii care pot influenţa pieţele, potrivit site-ului oficial al instituţiei.
Companiile care reprezintă pe piaţa auto din Spania, mărci ca Volkswagen, Audi, Seat, Nissan, Toyota, Land Rover, Hyundai sau Opel au fost luate în vizorul Consiliului Naţional al Concurenţei (CNC) pentru practici anticoncurenţiale. Distribuitorii au încălcat mai multe legi şi ar putea primi amenzi colosale.
"Aceste activităţi sunt considerate infracţiuni deosebit de grave,