Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Life Concept Clinic, una dintre putinele clinici din Timisoara in care se tin cursuri Lamaze. Vezi preturi!

Publicat in Opinia Timisoarei, luni 18 iunie 2012 ·

TIMISOARA. Viitoarele mamici pot invata cum sa aiba o nastere mai usoara, iar persoanele care au iesit recent din operatii se pot recupera mult mai rapid intr-o noua clinica din Timisoara: Life Concept Clinic, deschisa de luni pacientilor.

Sedinte de lamaze, kinetoterapie, fizioterapie, diverse sedinte de masaj, dar si kinetoterapie la domiciliu pentru persoanele care nu se pot deplasa – sunt serviciile oferite de specialistii de la Life Concept Clinic.

“Ne adresam mamicilor care vor sa nasca natural, iar la domiciliu, pacientilor cu accidente vasculare cerebrale, endoproteze de sold sau genunchi, scleroza in placi, imobilitati la pat, cu amputatii sau alte situatii in care pacientul nu se poate deplasa la cabinet”, ne-a explicat kinetoterapeutul Alexandra Fulga.

Clinica Life Concept si-a deschis portile luni, incepand cu ora 9:00, si este pregatita sa-i primeasca pe cei interesati. Sunt asteptati viitorii parinti, dar si timisoreni care au nevoie de recuperare pre si post-operatorie.

Pentru ca aducerea unui copil pe lume este extrem de importanta, aceasta este una dintre putinele locatii din Timisoara unde se desfasoara cursuri Lamaze, pentru pregatirea nasterii naturale.

“Cursurile Lamaze fac parte din educatia prenatala si sunt foarte importante pentru gravidele care vor sa aiba o sarcina usoara. Ele nu se limiteaza la momentul nasterii, ci ajuta viitorii parinti sa aiba o perceptie a nasterii naturale, sa inteleaga procesele biologice si psihologice din perioada sarcinii. Noi ii invatam pe viitorii parinti sa parcurga pas cu pas aceasta calatorie”, mai spune Alexandra Fulga. Clinica are si un spatiu de joaca pentru copii.

Timisorenii interesati de serviciile oferite de Life Concept Clinic pot sa-si faca abonamente de 5 sedinte, cea de-a sasea fiind gratuita, sau pot sa plateasca separat. Preturile sunt acceptabile si porne

Articolul in Opinia Timisoarei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum 58 minute
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum o ora
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Premierul Ciolacu: „Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului vom avea o inflaţie sub 5%”. Isărescu: Conduita politicii fiscale constituie o sursă majoră de riscuri la adresainflației

HotNews acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia era de peste 10%, iar pe finalul ac

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

BREAKING | Antena 1 dă în judecată PRO TV, împreună cu Chefii Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu

Cancan acum o ora
Continuă scandalul între Antena 1 și cei trei chefi, însă acum este vizat și postul de televiziune la care au plecat Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Antena Group a dat în judecată atât jurații MasterChef, cât și Pro TV-ul. Va

Antrenorul Fatih Terim pleacă de la Panathinaikos, după ce a fost învins categoric de Răzvan Lucescu

HotNews acum o ora
Panathinaikos s-a aflat în lupta pentru titlu până aproape de finalul sezonului, dar a pierdut trei meciuri la rând și antrenorul Fatih Terim a luat decizia de a părăsi gruparea din campionatul Greciei. Fatih TerimFoto: Giannis Papanikos / Zuma Pres

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum o ora
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Provocare FATALĂ: Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un chips ultra picant / Ce arată autopsia

Gandul acum 34 minute
Un adolescent în vârstă de 14 ani din America a murit, după ce a participat la o provocare controversată care consta în a mânca un chips extrem de picant. Americanul a murit după ce a participat la provocarea „One Chip Challenge” pe rețelele de soci

Consiliul Europei adoptă primul tratat internațional privind inteligența artificială

Ziua Constanta acum 21 minute
Consiliul Europei a adoptat vineri primul tratat internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic menit să asigure respectarea drepturilor omului, a statului de drept şi a standardelor juridice privind democraţia în utilizarea sistemelor de int

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°