Prin opţiunea pentru Renate Weber şi Daniel Dăianu, PNL s-a găndit că trebuie să ţină cont de propriul electorat.

Gurile rele spun că in cei aproape trei ani de mandat, Traian Băsescu n-a făcut nimic bun. O exagerare, fireşte.

Pe lăngă podul de la Mărăcineni, singura urmă lăsată in geografie, dar şi in istorie, Traian Băsescu se poate măndri cu cel puţin două fapte bune:

● a nenorocit Partidul Democrat, bravul urmaş al FSN-ului in Romănia europeană, transformăndu-l intr-o motoretă care incepe să părăie şi cănd Jupănul de la Cotroceni işi ridică piciorul.

● a transformat PNL intr-unul din cele mai bine pregătite de luptă formaţiuni de după decembrie 1989.

Pănă la ofensiva lui Traian Băsescu vizănd lichidarea PNL, partidul avea multe slăbiciuni, printre care măcinarea internă şi lenevia boierească erau printre primele in planul nocivităţii.

Confruntat cu perspectiva de a fi scos de pe scena politică, PNL şi-a străns răndurile, s-a hărnicit, s-a eficientizat, intr-un cuvănt - a devenit un partid in permanentă ţinută de luptă.

Atacurile Cotrocenilor s-au desfăşurat pe mai multe fronturi:

● făurirea şi adăncirea disidenţei interne, intruchipate de grupul lui Theodor Stolojan.

PNL a contracarat rapid şi in forţă, dăndu-i afară din partid pe cei ce-şi asumaseră rolul de viruşi ai lui Traian Băsescu.

● subminarea guvernului din interior prin intermediul miniştrilor PD.

Şi in acest caz, PNL a reacţionat fără complexe: miniştrii PD au zburat din Palatul Victoria.

● micşorarea zestrei electorale de dreapta a PNL prin reanimarea zilnică a PLD, prin asumarea de PD, fost membru al Internaţionalei Socialiste, a unui program de dreapta.

Răspunsul PNL la această manevră n-a sărit in ochi. Asta nu inseamnă că el n-a făcut din formaţiunea lui Călin Popescu