Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul şi fostul edil din Reghin, acuzaţi de corupţie, au fost achitaţi, decizia nefiind definitivă

Publicat in Mediafax, joi 19 decembrie 2013 · ·

Primarul din Reghin, Maria Precup, şi fostul edil Nagy Andras, cercetaţi într-un dosar de corupţie alături de alte 17 persoane, au fost achitaţi, joi, de Curtea de Apel Târgu Mureş, decizia nefiind definitivă.

Curtea de Apel Târgu Mureş a decis, joi, achitarea tuturor celor 19 inculpaţi din dosarul primarului şi al fostului edil din Reghin, acuzaţi, în 2009, de DNA de abuz în serviciu şi instigare.

Decizia Curţii de Apel Târgu Mureş nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs în zece zile de la pronunţare, respectiv de la comunicare.

Totodată, Curtea de Apel Târgu Mureş a decis ridicarea sechestrului instituit asupra bunurilor mobile pentru mai multe dintre cele 19 persoane.

Dosarul în care cele 19 persoane - între care primarul din Reghin, Maria Precup, fostul edil Nagy Andras, care a avut două mandate începând din 2004, dar şi foşti consilieri din perioada 2004-2008 - sunt acuzate de infracţiuni de corupţie a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, în 30 martie 2009.

Maria Precup a fost consilier local, apoi viceprimar, iar în 2012 a fost aleasă primar al municipiului Reghin.

Procurorii anticorupţie susţineau că inculpaţii ar fi aprobat vânzarea unui teren în suprafaţă de aproape 6.000 de metri pătraţi din Reghin către o societate comercială din localitate, fără licitaţie publică şi la un preţ subevaluat, şi că Nagy Andras, în calitate de primar, ar fi procedat la un schimb cu unul dintre consilierii locali, Lucia Bucin, în urma căruia i-a cedat gratuit firmei acesteia un teren de aproape 3.800 de metri pătraţi, proprietate a statului român.

Potrivit DNA, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus trimiterea în judecată, în martie 2009, a mai multor inculpaţi, între care fostul primar al municipiului Reghin, Nagy Andras, acuzat de abuz în serviciu contra i

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

News.ro acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°