Zilele trecute am fost invitat de Societatea Academică „Gh.I. Brătianu“, filiala Sighet, la ultima şedinţă, festivă, a treia, derulată sub genericul „Memoria Brătienilor“. Întîlnirea, care a avut loc în sala de conferinţe a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, a cuprins comunicări, discuţii libere, lansări de carte, dar şi un moment comemorativ în Cimitirul Săracilor, acolo unde, după toate probabilităţile, trupul marelui istoric se mai află şi astăzi. Neîndoielnic, opera cercetătorului şi profesorului Brătianu merită adăstarea asupra conţinuturilor pe care le-a transmis. Caracterul ei profund original şi îndrăzneţ, capacitatea de a renova tematica unei istoriografii mereu repliate pe obsesia acompanierii politicului, înnoirea tematică pe care au adus-o subiecte precum cele legate de organizarea păcii sau de regimul de stări ori explorarea izvoarelor legendare referitoare la originile româneşti au fost trecute sub tăcere vreme de trei decenii, abia în ultimul deceniu comunist începînd o readucere a lucrărilor lui Gh.I. Brătianu în librării. Restituirile din seria contribuţiilor brătieniene au continuat mai puţin stingherite de comandamente ideologice în anii ultimei decade a secolului trecut, dar, de atunci încoace, s-au succedat mai ales monografiile avînd în vedere destinul tragic al ultimului Brătianu notoriu ori cele vizînd implicarea lui civică şi politică în viaţa ţării. Rămîn, pe mai departe, multe de elucidat în legătură cu complexul personaj al liberalismului şi medievisticii româneşti, iar unul dintre aspectele care merită o reflecţie stăruitoare este consistenţa angajamentului liberal al lui Gh.I. Brătianu. Apropierea lui de Carol al II-lea, într-o epocă de speranţe politice, a condus la „disidenţa“ tînărului lider din PNL, dinamică încurajată de suveranul al cărui plan a fost, cum se ştie, acela de a anihila democraţia burgheză