Când un pitic cu o semnificaţie redusă urcă în funcţie şi de acolo începe să comită fărădelegi, de exemplu, dându-l afară pe marele medic român Irinel Popescu, înseamnă că pacientul Boc a scăpat din salon şi, cu forţe sporite, cu bâtă de mitocan, începe să-l lovească pe cel care este şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Aşa cum în matematică sunt operaţii imposibile, imposibilă este şi această operaţie politică. Emil Boc îşi închipuie că îl poate da afară pe Irinel Popescu. Cuvântul atât de drag şefului său Băsescu, folosit de acesta în relaţiile lui cu ziariştii, "găozarule", este cel mai potrivit pentru a defini această optime de om călare pe o optime de iepure şchiop.
Există şi între câini, şi între bandiţi, şi între nebuni, o relaţie de respect, o ierarhie. Bichonul Boc nu are cum să-l atace pe alsacianul Irinel. Nu-i ajunge nici la genunchi, cum să-l atace la beregată? Dar piticul nebunatic încearcă. Până şi la oamenii normali funcţionează un instinct de conservare şi de evitare a ridicolului. La un moment dat, într-o perioadă fastă a vieţii lui, Nicolae Ceauşescu a primit de la Titus Popovici informaţia că, la Roma, la Pen-Club, Marin Preda n-a fost suficient de vigilent ideologic de a trebuit să vină Titus din Munţii Apuseni, adus de partid să ia cuvântul, să polemizeze cu cei care ne atacau. Şi Titus tot insista pe lângă Ceauşescu cu lipsa de implicare şi de vigilenţă a lui Marin Preda. Că toată ziua e prin oraş, că merge pe la muzee şi pe la biserici, că trebuie făcut ceva... La care Ceauşescu, liniştit şi sigur pe sine, a dat una din replicile memorabile ale vieţii lui: "Şi ce crezi tu că pot să îi fac eu lui Marin Preda?". Fireşte, Ceauşescu putea să îi facă tot răul unui scriitor, fie el şi cel mai mare. Dar, în mintea lui, el şi-a făcut socoteala corectă că nu se poate atinge de lumina unui geniu.
Emil Boc însă poate să