Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căldura ar putea ajunge în casele sucevenilor abia din noiembrie

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 10 octombrie 2013 ·

Asigurarea căldurii în locuinţele sucevenilor racordaţi la sistemul centralizat rămâne o problemă nebuloasă, la care nimeni nu poate da un răspuns concret. Dacă în următoarele zile nu se identifică soluţii, căldura va ajunge în caloriferele celor 22.000 de familii de la sistemnul centralizat abia la începutul lunii noiembrie, când ar trebui să fie pornită noua centrală, construită de Bioenergy.

Şedinţa extraordinară de ieri a Consiliului Local Suceava, pe tema majorării preţului de producere a gigacaloriei, nu s-a dovedit deloc fructuoasă pentru rezolvarea problemei cu care se confruntă 22.000 de familii din Suceava, dar şi elevii şi copii de grădiniţă, care fac orele în frig.

Aleşii locali suceveni nu s-au putut pune de acord în privinţa deciziei de a majora sau nu preţul de producere a energiei termice, de la 274 de lei la 445 de lei, aceasta fiind una din condiţiile impuse de administratorii judiciari ai Termica pentru a furniza căldură populaţiei.

Posibile procese, care nu ar ţine de cald sucevenilor la iarnă

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a recunoscut că administratorii judiciari „forţează mâna” primăriei prin solicitările lor, dar a solicitat votul consilierilor pentru majorarea preţului de furnizare a gigacaloriei, ca o măsură necesară:

„Dacă este vorba să ne contrăm pe bază de legislaţie, avem argumente pro şi contra pentru un proces de vreun an de zile: este o forţare de mână la nivelul Primăriei municipiului Suceava, pentru că în conformitate cu contractul de concesiune încheiat cu Termica trebuiau să ne anunţe de orice intenţii cu 60 de zile înainte, iar ei au anunţat doar cu cinci zile înainte, astfel că sunt obligaţi să asigure furnizarea energiei termice încă şase luni de zile. Ei vin cu argumente din legea insolvenţei, prin care spun că nu mai au nici o obligaţie şi nu îşi pot permite să vândă marfă în pierdere”, a pr

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum o ora
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum o ora
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 21 minute
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 2 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 15 minute
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Ursula von der Leyen acuză extrema dreaptă germană că îşi trădează ţara: „Nu putem avea niciun stat, nicio Uniune Europeană, cu slujitori ai Kremlinului, detractori ai democraţiei şi extremişti”

G4Media acum o ora
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat miercuri împotriva extremei drepte germane, acuzând-o că face „propagandă pentru Putin” şi „spionaj pentru Rusia”, cu o lună înainte de alegerile europene, relatează AFP, transmite Ager

Registrul Comerțului: Peste 6.000 de companii și-au suspendat activitatea în primul trimestru din 2024

G4Media acum o ora
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele trei luni din 2024 a fost de 6.014, în creştere cu peste 33% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC)

Oligarhul Igor Kolomoiski, investigat de procuratura ucraineană pentru comandarea unui asasinat

Adevarul acum 15 minute
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri", acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Drumarii anunţă că Transalpina rămâne închisă circulaţiei rutiere / Căderi de pietre înregistrate în zonă – FOTO / VIDEO

News.ro acum 38 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atâta timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică.

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°