Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul va plăti firmelor, lunar, câte 300 lei pentru fiecare ucenic angajat

Publicat in Capital, joi 28 octombrie 2010 ·

Angajatorii vor primi de la stat câte 300 lei brut lunar pentru fiecare contract de ucenicie la locul de muncă pe care îl încheie cu tineri care au vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani.

Guvernul a adoptat un proiect de lege privind ucenicia la locul de muncă pentru a modifica legislaţiai actuală, astfel încât să facă mai atractivă pentru angajatori ideea de a angaja tineri ucenici.

Astfel, angajatorul va încasa lunar câte 300 lei pentru fiecare ucenic angajat, banii fiindu-i acordaţi pe durata contractului de ucenicie la locul de muncă, care nu poate fi mai mare de trei ani şi mai mica de 12 luni.

„Angajatorul primeşte subvenţia de la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă”, a precizat ministrul Muncii, Ioan Botiş.

Banii vor fi alocaţi din bugetul asigurărilor pentru şomaj, efortul financiar preconizat fiind de 110.000 euro pentru 2011. Potrivit estimărilor guvernanţilor, anul viitor vor beneficia de aceste reglementări 1.500-1.800 de ucenici.

Modificarea legislativă s-a impus întrucât anul acesta programul nu a avut succes, angajatorii nefiind încurajaţi să angajeze tineri ucenici pentru că primeau o subvenţie de doar 250 lei şi erau obligaţi să le asigure locuinţă şi trei mese calde pe zi.

Astfel, deşi pentru 2010 era prevăzută în bugetul asigurărilor pentru şomaj o sumă de aproximativ 50.000 euro pentru acoperirea acestor subvenţii, de care să beneficieze 500 de persoane, numai câţiva angajatori au angajat ucenici, iar banii au rămas neutilizaţi.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 4 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Scandal uriaş la Eurovision. Reprezentantul Olandei a fost descalificat cu câteva ore înaintea finalei

Mediafax acum 2 ore
"Artistul olandez Joost Klein nu va concura în marea finală a concursului Eurovision din acest an", a anunţat sâmbătă într-un comunicat Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatorul evenimentului. Decizia vine în urma unei anchete a

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 2 ore
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum o ora
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Hamas publică o înregistrare video cu un ostatic israelian

News.ro acum 47 minute
Gruparea teroristă Hamas a difuzat sâmbătă un nou videoclip în care apare un ostatic israelian deţinut în Fâşia Gaza. În clipul de 10 secunde, ostaticul se identifică drept Nadav Popplewell, în vârstă de 51 de ani, relatează The Times of Israel. Băr

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum 2 ore
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 6 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 3 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°