E limpede că numai solidaritatea a făcut ca unii să fie putred de bogaţi, alţii săraci lipiţi pămîntului, unii, forţe ale naturii, alţii, forţe ale culturii, unii, împăraţi, alţii, proletari. Aşa suntem noi, oamenii, profund solidari unii cu alţii, unii mai egali în drepturi şi obligaţii decât alţii! Curate minuni ale evoluţiei aceste creaţii omeneşti: libertate, egalitate, fraternitate!
De câteva zile circulă vestea că guvernul tricolor condus de Victor Ponta are intenţia de a institui pentru „un an, un an şi jumătate” o taxă de solidaritate de 10%, aplicată salariilor din sectorul bugetar care depăşesc 1.000 de euro. E o idee la care premierul ţine „foarte mult”. Intenţia de a pune în practică o asemenea măsură a trezit deja reacţii, şi din partea taxaţilor şi din partea taxatorilor, partenerii din uniunea roşu-galben-şi-albastră.
Cei cu salarii mici şi foarte mici au început a gândi „Bravo, să li se ia! E de unde!”. Cei cu salarii mari şi foarte mari s-au grăbit să anunţe că o astfel de măsură nu ar aduce mari economii, fiind mai mult contraproductivă decât pozitivă: „Asta-i decimare, nu zeciuială!”. Prinşi între ciocan şi nicovală, bugetarii cu lefuri medii se uită când la cei cu salarii mici, când la cei cu salarii mari şi se întreabă, cu temei, care e ţinta lor salarială şi de viaţă, mai jos, tot mai jos sau mai sus, tot mai sus?
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, de când mă ştiu, am tot fost rugat, invitat, chemat, somat, ba chiar mi s-a ordonat, să fiu solidar cu ceilalţi. Fără a fi în pielea economistului guvernamental care decide, pe criterii strict numerice şi din consideraţii strategice, cine cu cine e sau trebuie să fie solidar, am căpătat, aidoma unui cobai asupra căruia s-a experimentat îndelung şi multă fantezie, un viguros simţ al solidarităţii.
Înainte de toate, sunt solidar cu toată fiinţa universului, de la foton la bietul