Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un principe deschide din nou Bursa, insa aceasta e departe de anii de glorie din perioada interbelica

Publicat in Ziarul Financiar, marți 28 aprilie 2009 ·

Principele Radu si principesa Margareta au deschis sedinta de ieri de la Bursa de Valori Bucuresti, rememorand perioada de glorie a acesteia din perioada monarhiei. Bursa romaneasca a fost infiintata pentru prima data in 1882 in baza unui decret al regelui Carol I, iar pana in 1945 cand a fost inchisa de regimul comunist aceasta a devenit una dintre cele mai importante piete din Europa. "Sunt atat de fericit ca familia principesei Margareta a dat un bun exemplu in 1882. Daca in acel an am putut crea o Camera de Comert, o Bursa de Valori, atunci de ce sa nu credem ca 2009 nu va fi unul in care BVB va reusi inca o data sa-si arate utilitatea", a declarat principele Radu. Vizita la institutia pietei de capital vine in contextul in care principele Radu candideaza in acest an la alegerile pentru presedintia Romaniei. Pana la al Doilea Razboi Mondial, bursa romaneasca a cunoscut o dezvoltare puternica, ajungand sa fie una dintre cele mai importante burse europeane, "cea mai importanta de la Viena si pana la Istanbul", conform relatarilor acelor vremuri. In 1939 cand a atins perioada de varf, pe bursa romaneasca erau listate 93 de societati si 77 de instrumente cu venit fix. In perioada interbelica, printre cele mai importante companii listate pe Bursa se numarau societatile petroliere Astra Romana si Steaua Romana, societati de constructii precum Locuinte Ieftine si STB (Societatea de Tramvaie Bucuresti). De asemenea, erau listate banci importante sau companii din sectorul agricol si siderurgic, reprezentarea economiei nationale pe piata de capital fiind poate mai completa decat in prezent. Principele Radu a evidentiat faptul ca existenta Bursei este un simbol al suveranitatii si independentei Romaniei. "Prin Bursa de Valori, Romania dovedeste ca este libera, ca vrea sa fie conectata, ca are deschidere internationala si, de ce nu, ca este o tara normala, ca toate cele

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 4 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 10 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 4 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 3 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Oficial de la MApN despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 11 ore
Cu privire la informațiile referitoare la aparatul de zbor fără pilot descoperit în luna februarie în județul Botoșani, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări: În data de 29 februarie, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat sprijinu

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 8 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 5 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

8°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°