Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antalya, mai căutată decât Mamaia noastră

Publicat in Adevarul, miercuri 12 mai 2010 ·

Oamenii spun că preţurile şi calitatea serviciilor fac diferenţa. Biletul de autocar până la turci costă 100 de dolari dus-întors.

O vacanţă de o săptămână la Mamaia pentru două persoane ajunge cu cazare şi mâncare la aproximativ 600 de euro. Sucevenii renunţă însă bucuroşi la preţurile şi la algele de pe ţărmul românesc pentru o vacanţă mult mai economică în Antalya, Turcia, unde cu 250 de euro petrec şapte zile de neuitat.

La un preţ atât de mic, sucevenii dau năvală. „De la fima noastră de turism pleacă în cele trei luni de vară peste 1.500 de persoane în Turcia, în vacanţă. Biletul costă 100 de dolari dus-întors, iar acolo, o noapte la hotel ajunge până la 15 dolari maxim, adică 40 de lei. Antalya este destinaţia cea mai frumoasă din această ţară şi avem suceveni care revin în fiecare an deoarece le-a plăcut enorm“, a declarat Oana Stan, lucrător la o agenţie de turism.

Urmaşii răzeşilor s-au dat cu turcii

În Suceava mai sunt încă două agenţii care organizează plecări spre Antalya, iar numărul celor care merg la turci în acest an se apropie de 5.000 de persoane. „În România, dacă mergi la mare trebuie să faci foamea, să te abţii, să rămâi cu bani de întors, pe când acolo îţi ajung banii de toate“, mărturiseşte Anamaria Voican, profesoară de matematică şi clientă fidelă a turcilor.

Pentru sucevenii care doresc o aventură maritimă, portul este o altă atracţie turistică. O croazieră de o zi pe mare nu depăşeşte 50 de dolari, echivalentul a 150 de lei, iar serviciile variază de la bufet suedez, înot în piscină şi până la concursuri cu premii. Anamaria şi soţul ei merg în Antalya de trei ani de zile şi n-ar da vacanţa de acolo pe cea din ţară.

„Înainte mergeam la Mamaia, însă calitatea mâncării nu se compară. Bucătăria turcească este printre cele mai bune şi mai sofisticate din lume, şi cu doi dolari

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 41 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 44 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 12 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 24 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°