Dacă ar fi să ne luăm după reportajele cu care canalele de televiziune îşi umplu programele informative, s-ar părea că nimic nu este mai important pentru români decât mâncarea. Se vorbeşte despre hrană atunci când se deplânge soarta persoanelor defavorizate care “n-au ce pune pe masă”. Tot despre hrană se vorbeşte, cu o voioşie descreierată, când se filmează modul în care-şi petrec românii timpul liber, la munte sau la mare, cu grătarul pe post de sanctuar. Tot cu merinde se umplu cu vârf cărucioarele din supermarketuri, cu care naţia înfruntă criza – inclusiv cea alimentară. Pentru ceva de-ale gurii – fie că e vorba de fasolea rituală, fie de perechea tradiţională de mititei sau de preparatele de post – aceeaşi români se calcă în picioare şi-i apucă leşinul pe la cozile care înfrumuseţează tradiţii culturale sau religioase al căror numitor comun este mila creştinească. Atacurile nocturne ale infractorilor se dau, mai nou, la cămările cu provizii pentru iarnă decât la casele de bani (fără bani). Cel mai complet spectacol culinar îl oferă însă sărbătorile de Paste sau de Crăciun, în care tot omul vrea să se răzbune parcă pe privaţiunile de peste an şi încarcă masa cu tot ce-a lipsit. Din prea-plinul acestor festinuri se recrutează, cu miile, pacienţii serviciilor de urgenţă. Numai în Bucureşti, de acest Crăciun, au fost vreo 2000 cei care s-au plâns de crampele sau indigestia provocată de înfulecarea fără noimă a tot ce le-a stat în faţă. Ba, culmea – unii au venit şi de două ori la rând pentru a li se pune acelaşi diagnostic de neam-prostie.

Universul spiritual al românilor pare a fi populat, aproape exclusiv, de ceea ce se îngurgitează. Burta este organul în jurul căruia se învârte întregul nostru univers, de nu mai rămâne loc pentru nimic altceva. Această aplecare de-a dreptul morbidă spre zona de referinţă a organismului românului modern este încurajată şi s