Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conducerea PDL aprobă excluderea din partid a deputatului Florin Popescu

Publicat in Press Alert, luni 9 decembrie 2013 ·

Conducerea PDL a aprobat, astăzi, excluderea din partid a deputatului Florin Popescu, fost lider al organizaţiei Dâmboviţa, decizia finală urmând să fie luată de Consiliul Naţional de Coordonare. Surse din BPN al PDL, citate de Mediafax, au declarat că excluderea lui Florin Popescu a fost aprobată cu 32 de voturi “pentru” şi un vot “împotrivă”, în timp ce două voturi au fost nule. Votul a fost secret. Florin Popescu a participat la prima parte a şedinţei BPN, dar nu şi la vot. Înaintea votului, Florin Popescu a declarat ziariştilor că în şedinţa BPN al PDL un coleg a spus despre el că este “trădător”, iar altul i-a reproşat că este prea apropiat de Traian Băsescu.

Întrebat dacă va intra în alt partid în cazul în care va fi exclus din PDL, Florin Popescu a răspuns: “Să mă excludă şi vom vedea. Dacă mă exclud, ştiţi cum zice George Coşbuc «C-o moarte tot suntem datori! (…) Dar nu-i totuna leu să mori / Ori câne-nlănţuit» Dacă mă exclud din PDL, este moartea mea în PDL”. Florin Popescu a mai spus că în şedinţa BPN a răspuns acuzaţiilor care i s-au adus, unele dintre acestea fiind pertinente, dar altele nefondate. ”Am răspuns acuzaţiilor care mi s-au adus, unele foarte pertinente, altele în niciun caz fondate. Este un coleg care a venit mai nou în partid şi care mi-a spus că sunt trădător. Eu n-am trădat niciodată”, a precizat Popescu, precizând că acel coleg este Gheorghe Ştefan. Popescu a mai spus că un alt coleg i-a reproşat că este prea apropiat de Traian Băsescu.

“A fost un coleg care mi-a reproşat că sunt prea apropiat de Traian Băsescu, mie nu mi se pare chestia asta”, a adăugat Florin Popescu şi a arătat că nu-i mai reţine numele colegului democrat-liberal care a făcut această acuzaţie. Florin Popescu a precizat că argumentele sale faţă de acuzaţiile aduse au fost rezultatele pe care le-a avut de când a fost preşedintele Organizaţiei PDL Dâmboviţa

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 22 minute
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 3 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Genetica nu e totul. Trăieşti cu 5 ani mai mult cu un stil de viaţă bun

Mediafax acum 2 ore
Deşi unii oameni se nasc cu o predispoziţie genetică mai mare spre o moarte prematură, nu înseamnă că soarta lor e pecetluită. Adoptând un stil de viaţă sănătos, chiar şi cei cu risc genetic crescut pot adăuga cel puţin 5 ani vieţii lor. Este rezult

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 5 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°