Directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov, Ion Popescu (foto), a declarat ieri că producţia industrială a crescut la Braşov, în luna mai a acestui an, cu 47% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi cu 38,9% faţă de aprilie 2006.
În primele cinci luni ale anului s-a înregistrat o creştere a producţiei industriale cu 16% faţă de aceeaşi perioadă din 2005. „Acest lucru nu înseamnă însă foarte mult pentru că ne raportăm la cifre mici, având în vedere că producţia industrială de acum reprezintă abia 30% din ce reprezenta în anii ’89-’90”, spune Popescu.
Comparativ, Braşovul stă de trei ori mai bine decât media la nivel naţional. Astfel, în primele cinci luni din acest an, producţia industrială pe ţară a crescut cu 5,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În ceea ce priveşte doar luna mai 2006, producţia industrială la nivel naţional a crescut cu 15,7% faţă de mai 2005 şi cu 0,5% faţă de aprilie 2006, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
În industria prelucrătoare, avansul din primele cinci luni a fost de 6,3%. Ritmurile de creştere sunt substanţial mai ridicate decât cele din primele patru luni ale acestui an, precum şi faţă de valorile consemnate în perioada ianuarie-mai a anului trecut. În luna aprilie a acestui an, creşterea producţiei industriale s-a încetinit la 0,5%, comparativ cu 7,8% în aceeaşi lună a anului 2005, iar avansul în primele patru luni a scăzut de la 5,9% la 3,5%.
În primele cinci luni ale anului 2005, producţia industrială a urcat cu 3,8%, după ce în luna mai a fost înregistrată o scădere de 4,7%. În perioada ianuarie-mai 2006, cifra de afaceri totală a întreprinderilor cu activitate principală de industrie s-a majorat în termeni reali cu 4,2%. În luna mai 2006, comparativ cu mai 2005, cifra de afaceri totală a crescut cu 5,7%.
Ritmul ridicat de creştere a producţiei industriale creeaz