Ceauşescu a produs, în sfârşit, un Premiu Nobel! Era inevitabil să se întâmple aşa, dat fiind că regimurile tiranice oferă infinită materie primă pentru marea literatură. Când Germania s-a trezit din coşmarul nazist, l-a oferit lumii pe Günter Grass, cu a sa „Tobă de tinichea“. Imre Kertész şi-a urmat destinul literar după ce, în calitate de evreu maghiar, a supravieţuit coşmarului Auschwitz. Ernest Hemingway şi-a transformat experienţa participării la două războaie mondiale într-o operă nemuritoare. Alexandr Soljeniţîn a dezvăluit lumii ororile gulagului sovietic.

Pablo Neruda şi-a forjat talentul de poet într-o Americă Latină nevrozată de războaie, guverne militare şi lovituri de stat. Gabriel García Márquez este povestitorul nepereche al aceleiaşi Americi Latine. Gao Xingjian a căutat aerul curat al Franţei pentru a scrie în linişte despre alienarea Chinei comuniste. Orhan Pamuk a fost declarat duşman al Turciei pentru că a pomenit despre genocidul armean.

Toţi aceşti scriitori şi-au trecut în palmares Premiul Nobel. Herta Müller se înscrie în această serie prestigioasă. Sursa ei de inspiraţie n-a fost nici Germania nazistă, nici ţara sovietelor, nici China lui Mao sau tiraniile latino-americane, ci România lui Ceauşescu. România în care scriitoarea bănăţeană s-a simţit ca într-un lagăr.

Ceauşescu a vândut-o Occidentului pe câteva mii de mărci, într-un troc ruşinos. Pentru Herta Müller a fost reţeta ideală: avea 34 de ani, o experienţă memorabilă sub dictatură şi libertatea de a scrie în Germania Federală. Spre lauda ei, Herta Müller a fructificat această şansă unică oferită de destin.

Mulţi spun acum: am dat Germaniei un Premiu Nobel. Total incorect! De fapt, am dat Germaniei o scriitoare tânără, talentată, dar care mai avea de urcat un Everest până la Premiul Nobel. Dacă rămânea în România – sub Ceauşescu s